O erezie din vremea evului mediu care s-a dezvoltat în oraşul Albi din sudul Franţei. Această eroare învăţa că există doi dumnezei: cel bun al luminii la care se făcea referire de obicei ca Isus în Noul Testament şi cel al întunericului şi al răului asociat cu satan şi „Dumnezeul Vechiului Testament”. Tot ce era material era considerat rău inclusiv trupul care a fost creat de satan. Sufletul, creat de dumnezeul bun, era întemniţat în trupul rău şi mântuirea era posibilă numai prin trăirea sfântă şi prin facerea de fapte bune. La moarte, dacă persoana a fost destul de spirituală, mântuirea avea să vină la credincios. Dar dacă persoana nu a fost destul de bună, el este reîncarnat într-un animal sau alt om. Albigenzii au negat învierea trupului din moment ce aceasta era considerată rea.

 

Albigenzii au învăţat că Isus era Dumnezeu dar că El a fost om numai cât a fost pe pământ. Această erezie învăţa şi faptul că biserica Catolică din acea vreme era coruptă de puterea şi bogăţia ei. Ascetismul şi umilinţa lor comparat cu afluenţa mare a clerului a ajutat la producerea de mulţi convertiţi la mişcarea evanghelică.

 

Existau două tipuri de Albinenzi: cei credincioşi şi Perfecţii. Credincioşii erau Albigenzii care nu s-au iniţiat în ritualul de a deveni un Perfect. Perfecţii denunţau toate posesiunile materiale. Ei se abţineau de la carne, lapte, brânză, ouă, şi relaţiile sexuale. Pentru a deveni un Perfect un credincios trebuia să treacă prin consolamentum, un ritual de iniţiere care implica punerea mâinilor care se presupunea că aduce botezul Duhului Sfânt. Rareori, sinuciderea era practicată drept cale de debarasare a cuiva de trupul uman rău.

 

În 1208, Peter de Castelnau, un reprezentativ oficial al Papei, a fost ucis de un Albigenz. Din moment ce ei creşteau în număr, devenind o ameninţare, şi nu aveau să se convertească la Creştinism, Papa Innocent III a poruncit să fie eliminaţi aceştia. Persecuţia a fost aprinsă şi mişcarea a fost oprită.