Catarii se considerau a fi creştini buni, de vreme ce exact aşa se numeau ei pe sine însuşi. Când Saint Bernard a vizitat Languedoc în 1145 impresia sa principală pare să fi fost corupţia neruşinată din Biserica sa. La Catari el a observat că morala lor era curată şi că nu erau predici mai creştine decât ale lor. Poziţia lor pare să fi fost mult asemănătoare mai târziu cu şaizeci de ani, la începutul secolului treisprezece. La suprafaţă, credinţele lor fundamentale păreau cu nimic ieşite din comun. Majoritatea oamenilor aveau dificultate în distingerea principiilor de credinţă Catare faţă de ceea ce sunt privite acum ca fiind credinţe ortodoxe creştine convenţionale. Totuşi, urmărind credinţele lor fundamentale spre concluzia lor logică a dezvăluit implicaţii surprinzătoare, (de exemplu că Romano Catolicii urmau mai degrabă în mod greşit un zeu Satanic decât zeul binefăcător la care se închinau Catarii.)

 

La fel ca primii creştini, Catarii nu recunoşteau preoţia. Totuşi ei distingeau între credincioşii obişnuiţi (Credentes) şi un cerc mai mic, interior de lideri iniţiaţi în secretul cunoaşterii, cunoscut în acea vreme ca boni homines, Bonneshommes sau „Oamenii buni”, care acum sunt numiţi Aleşii sau Parfeu. Catarii au recunoscut doar o ceremonie care acum poate fi considerată ca ceva asemenea Sacramentelor Catolice. Aceasta era Consolamentum, o ceremonie care îl converteau pe un credincios simplu într-un Parfeu. Totuşi ei au avut un număr de practici ceremoniale.

 

Viziunea Catară era că teologia lor era mai veche decât cea a Bisericii Romane şi (corect, aşa cum confirmă cărturarii moderni) că Biserica Romană şi-a corupt Scriptura ei proprie, a inventat o nouă doctrină şi a abandonat credinţele şi practicile Bisericii Primare. Viziunea Catolică, desigur era exact opusul. Dar în plus faţă de acuzarea Catarilor de teologie greşită, ei şi-au imaginat o serie de practici groaznice care ar fi fost amuzante dacă astfel de închipuiri, transformate în propagandă, nu ar fi condus la moartea a nenumărate mii prin Cruciadele Catare şi prin Inchiziţie. Biserica Romană pare să îi fi exterminat cu succes pe Catari şi credinţele Catare la începutul secolului patrusprezece, dar adevărul este mai complicat. Există multe dovezi care arată că moştenirea Catară este mai influentă azi decât a fost în orice perioadă din ultimii şapte sute de ani.

 

 

Din puţine piese sigure de evidenţă şi o masă de dovezi incidentale, este probabil ca aceşti Catari să reprezinte o credinţă dualistă foarte veche din est. Probabil cea mai uşoară modalitate de a urmări originile acesteia este să lucrăm înapoi de la Languedoc. Catarismul a apărut în Europa vestică în secolul unsprezece. Se pare că credinţele Catare au apărut în multe ţări, nu doar în Languedoc ci de asemenea în Franţa, Olanda şi în felurite state Germane. Acesta s-a răspândit aproape cu siguranţă din nordul Italiei, purtată de călători, comercianţi şi probabil de predicatori Catari. Cu siguranţă Catarismul era deja întemeiat în nordul Italiei. (Această zonă în care se vorbea occitană va oferi mai târziu un adăpost pentru Catarii din Languedoc care au fost obligaţi să fugă din ţinutul lor natal în timpul Cruciadei Catare).

 

Cum a ajuns Catarismul în nordul Italiei? Acesta a venit de la Balcani, în jurul zonei cunoscute de noi ca Bulgaria. Această zonă era o parte din Imperiul Bizantin din acea vreme, şi înregistrările imperiale menţionează erezia dualistă. Un preot numit Bogumil a fost înregistrat că a introdus această aşa numită erezie, ceea ce explică de ce credincioşii erau numiţi Bogumili. (Amintiţi-vă că aceşti Catari nu s-au numit pe ei înşişi niciodată Catari. De fapt, în această vreme numele nici nu fusese inventat). Bogumilismul a devenit influent în Bulgaria în timpul domniei lui Petru Întâiul (927-928). Religia a înflorit în Balcani timp de secole, până când a fost distrusă de (sau incorporată în) Islam după căderea Constantinopolului în 1453. Un episcop Bogumil este cunoscut că ar fi participat la un consiliu Catar în Languedoc.

 

Următoarea întrebare este cum a ajuns această religie în Bulgaria. Răspunsul este că aceasta s-a răspândit probabil din partea estică a Imperiului Bizantin spre partea vestică. Se poate ca aceasta să îşi fi avut originea într-o formă a credinţelor Manicheane, ea fiind un amestec de Zoroastrianism Persian şi un dualism gnostic creştin timpuriu. Creştinismul timpuriu poseda trei curente principale: cel evreu (condus de Iacov, fratele lui Isus), cel Paulin (creat de însuşi Pavel şi acum reprezentat de Bisericile Ortodoxe şi Romano Catolice), şi cel gnostic (din care cel puţin unii l-au urmat pe ucenicul Sf. Ioan). De asemenea este în graniţele posibilului ca, acest Catarism să fie reprezentat această tradiţie timpurie. Cu siguranţă Catarii favorizau Evanghelia lui Ioan mai presus de toate celelalte Scripturi.

 

 

Depinde ce înţelegi prin aceasta. Dacă vrei să spui „Există oameni care trăiesc azi care pretind a fi Catari?”, atunci răspunsul este Da. Dacă vrei să spui „Există oameni care trăiesc ca şi catarii şi cred ceea ce au crezut Catarii?”, atunci răspunsul este de asemenea Da. Dar nici unul dintre aceste răspunsuri nu spune întreaga poveste. De exemplu, destul de puţini dintre oamenii care se numesc Catari îţi vor spune că ei sunt Parfei Catari reîncarnaţi. Dar o credinţă centrală Catară era că la moartea lor Parfeii erau eliberaţi de ciclul renaşterii. Ceea ce înseamnă că fie aceşti pretendenţi ţin de un sistem de credinţă care ei ştiu că este greşit, fie ei sunt impostori care nu s-au deranjat să îşi facă tema lor de casă. O întrebare mai interesantă este dacă vre-unul din Catarii care trăiesc pot pretinde un lanţ continuu de succesiune cu Parfeii din secolul treisprezece. Motivul pentru care acest lucru este important este că aceşti Catari au pretins un lanţ continuu de descendenţi, fiecare Parfeu alăturându-se cercului interior de Aleşi dându-li - se Consolamentum de către un Parfeu existent. De aceea a existat un lanţ continuu de succesiune de la fiecare Parfeu tot timp înapoi la Pentecostul biblic original. (Dacă aceasta pare a fi suspicios ca şi doctrina Succesiunii Apostolice pretinsă de Catolici şi alte episcopii principale, se merită să păstrăm în memorie că acel curent principal al Bisericii este cunoscut a fi copiat ideea de la o sectă Gnostică din secolul patru, şi apoi a fabricat linii de succesiune apostolică pentru secolele lipsă).

 

După distrugerile Inchiziţiei din secolul patrusprezece, lanţul de succesiune a fost restaurat în Languedoc de doi fraţi care au călătorit spre Piedmont pentru a primi Consolamentum de la un Parfeu de acolo. Dar această linie a fost aparent distrusă cu arderea lui Guillem Belibaste în 1321. Linia italiană a fost distrusă curând după aceea de Biserica Romană, şi în secolul cincisprezece linia Balcanică a fost suprimată, sau absorbită de Islam, care împărtăşeşte credinţa caracteristică gnostică: Isus nu a fost un om ci o fantomă divină. A supravieţuit o succesiune secretă dintre aceste tradiţii, sau dintre cele din estul îndepărtat? Probabil. Nimeni nu pare să ştie cu siguranţă. Dar chiar dacă nu, toate credinţele lor principale se găsesc în una sau în altă sectă creştină. Chiar ideea că Biserica Romano Catolică în mod greşit se închină unui Dumnezeu Rău este încă actuală (Martorii lui Iehova de exemplu cred aceasta). De asemenea, poate semnificativ, nu auzi pe nimeni vorbind despre Dumnezeu în Languedoc, ci întotdeauna specific Dumnezeul Bun.