Islamul (Arabă:إسلام) este o religie avraamica, monoteista, fiind a doua religie in lume in ceea ce priveste numarul de adepti, după crestinism. Sensul general al cuvantului Islam este pace si supunere fata de Allah, Creatorul tuturor lucrurilor.Religia a fost fondata in secolul al VII-lea in peninsula Araba, pe teritoriul actual al Arabiei Saudite, de catre profetul Muhammad si bazata pe textul religios cunoscut sub numele de Coran. Pe parcursul timpului s-a raspindit pe un un larg teritoriu care se intinde in Europa, Asia si Africa de Nord. Centrul religios se afla in orasele sfinte Mecca si Medina.

Musulmanii cred că Islamul este ultimul din mesajele dumnezeiesti, de asemenea, ca Muhammad este ultimul profet si mesager al lui Allah.

 

Ei cred si in toti profetii si apostolii care au fost trimisi pentru umanitate inainte de Profetul Mohamed, precum Kalnba Avraam si Iosif si Moise si Isaia ibn Maryam si multi altii, care sunt sau nu mentionati în Coran, cred in scrierile lor si in mesajele pe care le-a dat Allah lor pentru a le explica oamenilor, precum Zabur, Biblia și Evanghelia.

Majoritatea musulmanilor (circa 75-90%) sunt sunniti. A doua sectie, Siia, aprox. 10-20%. Cea mai mare tara cu populatia musulmana este Indonezia 12.7% din musulmani, urmata de Pakistan 11.0%, India 10.9% si Bangladesh 9.2%.

 

Alaturi de crestinism, iudaism, islamul este cea de a treia structura religioasa majora activa in peisajul religios european. Prezenta lui pe continentul european nu este una recenta. El a devenit parte integranta din peisajul european de apus inca din sec. al VIII-lea, in urma cuceririi Spaniei. Inaintarea lui in Europa a fost stavilita de imparatul Carol Martel, in urma victoriei de la Poitiers (737). Cat priveste intalnirea cu iudaismul si crestinismul, evenimentul a avut loc inca in perioada de formare a primelor structuri islamice, cand Mohamed se baza pe ajutorul nemijlocit al celor doua tabere, iudaica si crestina.

 

Istoria intalnirii acestor trei religii este una paradoxala. Desi se afirma despre ele ca sunt "religii avraamitice", ca au numitor comun in persoana lui Avraam, iar in planul credintei ca se inchina unui singur Dumnezeu, relatiile dintre ele sunt departe de a fi amicale. Punctul de inceput al tensiunilor dintre cele trei traditii se leaga de ezitarea evreilor si crestinilor de a-l sprijini pe Mohamed in batalia hotaratoare pentru cucerirea cetatii sfinte Mecca (Uhud 625 si cucerirea propriu-zisa a cetatii in 628), cand numarul mare de soldati meccani indica si o victorie certa a acestora. Doar geniul militar al lui Mohamed a facut ca balanta sa incline in favoarea lui.

 

Daca intr-o prima etapa vina, daca a fost vina sau numai o strategie militara impusa de circumstante, revine crestinilor si evreilor, ceea ce a urmat, mai exact expansiunea musulmana prin intermediul razboiului sfant (jihad) dus impotriva necredinciosilor, in speta a crestinilor, a starnit resentimente profunde de ambele parti. Acestea s-au accentuat mai apoi in perioada cruciadelor (in esenta un revers al jihadului din partea crestina, dornica sasi recucereasca teritoriile ocupate de musulmani, in timpul expansiunii imperiului otoman in secolul al XV-lea si in perioada coloniala cand lumea islamica a suferit prima infrangere decisiva din partea Apusului crestin. Teritoriile musulmane din Africa de Nord si pana in Asia de Sud-Est au devenit colonii britanice, franceze si olandeze. Aceasta este o perioada trista pentru lumea musulmana deoarece, pentru prima data in istorie, ea nu se mai conducea dupa propriile norme, ci era condusa dupa structuri juridice, politice, economice si militare straine vechilor ei traditii, iar guvernele erau europene. Guvernantii isi asumau puterea nu numai in baza superioritatii politice, militare si economice, ci atribuiau aceasta superioritate vitalitatii si adevarului mostenirii crestine care, in viziunea lor, a inspirat Apusul modern industrializat. Misionarii crestini, la randul lor, criticau starea de inapoiere a lumii islamice, afirmand ca traditia ei nu era compatibila cu modernitatea.