1_400_66Monothelithismul a fost doctrina cristologică ce susţinea că Isus a avut o singură voinţă, însă doua firi(cea divină şi cea umană). Sub influenţa Patriarhului Sergius I al Constantinopolului, monothelitismul s-a dezvoltat pe parcursul domniei lui Heraclius (610-641), ca şi consecinţă a eşecului Monoenergismului, ca şi încercare de reconciliere a Miaphysiţilor (cei ce nu erau Chalcedonieni) cu Chalcedonienii. Oricum, a fost respinsă de către Biserică, şi nu a fost niciodată acceptată nici de către Miaphysiţi. Un oponent puternic al doctrinei a fost Maximus Confesorul, care a pus accent în schimb pe dythelitism, convingerea ca Hristos a avut două voinţe în loc de una.
 
Biserica Maronită din Libia s-a rupt de Biserică, ca şi consecintă a Controversei Monothelite, deşi este dezbătut faptul dacă Maroniţii chiar au fost Monotheliţi – Maroniţii înşişi, acum in comuniune cu Roma, neagă faptul că cristologia lor a fost vreodată orice altceva decât ortodoxă.
 
Monotelitismul (Informaţii Generale) - Monotelitismul a fost o doctrină bizantină din secolul 7 care accepta învăţătura despre două naturi existente în Isus Hristos, aşa cum a fost definit (451) în cadrul Conciliului de la Chalcedon, dar declara că el avea doar o voinţă sau mod de activitate (energeia). Formula monotelitică a fost adoptată (624) de către împăratul bizantin Heraclius ca un compromis care ar putea fi acceptabil pentru Monofziţii  (Monofizitism) din Egipt şi Siria. Sergius, patriarh de Constantinopol, a apărat doctrina şi a câştigat sprijinul monofiziţilor egipteni şi armeni. 
 
Monotelitism şi monoteliţi - O erezie a secolului al şaptelea, condamnată în Al Şaselea Consiliu General. A fost, în esenţă, o modificare a monofizitismului, propagată în cadrul Bisericii Catolice în scopul de a-i concilia pe monofiziţi, în speranţa reunificării.