Pelagianismul derivă, ca denumire, de la Pelagius, care a trăit în secolul al cincilea A.D. şi a fost profesor în Roma, cu toate că era britanic prin naştere.  Este o erezie care abordează natura omului.  Pelagius, a cărui nume de familie era Morgan, gândea că oamenii au capacitatea de a îndeplini poruncile lui Dumnezeu prin exercitarea libertăţii voinţei umane, independent de slava lui Dumnezeu.  Cu alte cuvinte, libera voinţă a unei persoane este pe de-a întregul capabilă să-L aleagă pe Dumnezeu şi /sau să facă bine sau rău fără ajutorul intervenţiei divine. Pelagianismul spune că firea omului este bună, la bază.  Astfel ea neagă păcatul originar, doctrina conform căreia noi am moştenit o fire păcătoasă de la Adam.  El spunea că Adam şi-a făcut rău doar sieşi, când a decăzut, iar toţi descendenţii săi nu au fost afectaţi de păcatul lui Adam.  Pelagius susţinea că o persoană este născută cu aceeaşi puritate şi virtuţi morale ca cele ale lui Adam, atunci când a fost făcut de Dumnezeu.  El afirma că oamenii îl pot alege pe Dumnezeu prin exercitarea liberului arbitru şi a gândirii raţionale.  Slava lui Dumnezeu, atunci, ar fi doar un ajutor prin care indivizii ar veni către El.  

 

Pelagianismul nu reuşeşte să priceapă firea omului şi slăbiciunile lui. Suntem păcătoşi prin firea noastră (Efes. 2:3; Psalm 51:5).  Cu toţii am păcătuit deoarece am intrat în lume prin Adam:  "De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…" (Rom. 5:12, NIV).  Mai mult, Romani 3:10-12 spune, “Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar;Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu; Toţi s-au abătut, şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.”  Aşadar, suntem incapabili de a face voia lui Dumnezeu (Rom. 6:16; 7:14).  Am fost afectaţi de căderea lui Adam, contrar învăţăturii lui Pelagius.