Numele de nazareni sau nazarineni provine din afirmatia lor cã urmeazã pe Iisus Nazarineanul nu numai în cuvinte, ci si în fapte. Se numesc pocãiti deoarece sustin cã pocãinta este temeiul mântuirii si cã numai ei fac adevãrata pocãintã.

Adevãratul doctrinar si întemeietor al sectei este Samuel Fröhlich, tot din Elvetia, nãscut în anul 1803 din pãrinti sãraci (calvini). El a studiat teologia calvinã la Zürich si a ajuns pastor calvin în Elvetia; tineretea si-a petrecut-o în destrãbãlãri. Apoi, dupã cum mãrturiseste el, la Pastile anului 1825 i s-ar fi arãtat Dumnezeu îndemnându-l la o viatã curatã. Ca pastor era iubit de pãstoritii sãi fiindcã era constiincios si predica regulat si cu foarte mult zel. Desi încã pe când era student teolog strecurase rãtãciri prin predicile sale, la început a rãmas totusi în cadrul învãtãturilor calvine; pânã la urmã însã încetul cu încetul devine baptist, desi nu oficial.

El era pastor calvin, dar rostea predici baptiste, pânã când, descoperindu-i-se rãtãcirile, a fost depus. Din acest moment Fröhlich devine baptist pe fatã si în anul 1832 întemeiazã o „sfântã comunã” (die heilige Gemeinde) cu 38 de aderenti, fosti credinciosi de-ai lui în calvinism, pe care i-a botezat din nou, prin cufundare. Astfel s-a întemeiat prima „comunã nazareanã” având în frunte pe însusi întemeietorul si doctrinarul ei, Fröhlich, care în cinci scrieri a stabilit principiile doctrinare ale sectei sale. El sustine cã Biserica a devenit concubinã a statului, cu care cocheteazã si de la care primeste plata de stat, de aceea se cere o Bisericã nouã.

Din Elvetia nazarenismul a pãtruns în Ungaria în 1910 adus de niste ucenici ai lui Fröhlich, mai ales prin pãrtile învecinate cu Transilvania (orasul Hódmezövásárhely). De aici a pãtruns apoi la românii din Ardeal, mai ales în judetele mãrginase: Arad, Bihor, Békés. Totusi, la noi secta n-a reusit sã se rãspândeascã prea mult. Pânã astãzi ea numãrã putini aderenti; din cauza atitudinii sale fatã de stat fiind interzisã. Cartea lor de cântãri este intitulatã „Noua harfã a Sionului”.

 

Învãtãtura nazarineanã în cea mai mare parte seamãnã cu cea a baptistilor, caracteristicile ei principale fiind:

 

a) Mileniul (ca la adventisti, russelisti si penticostali);

b) Neadmiterea jurãmântului, deoarece poate fi îndestulã-toare fãgãduinta fãrã de jurãmânt;

c) Neîngãduinta de a face uz de armã în rãzboi;

d) Imposibilitatea de a mai pãcãtui dupã botez;

e) Neprimirea din nou în comunitate a celor ce au fost exclusi;

f) Toate institutiile publice sunt locasuri ale lui Antihrist. Tot asemenea este si scoala, care nu are nici un rost, deoarece copiii dupã ce primesc botezul nu mai pot pãcãtui; ei ajung la fericirea raiului si n-au nevoie de a fi educati în scoli:

g) Nu existã predicatori alesi, ci fiecare poate predica, dacã este iluminat de Duhul Sfânt;

h) Sunt douã categorii de credinciosi: „prietenii si prietenele”, care sunt aderenti încã nebotezati ai sectei; si „fratii si surorile” sau aderentii botezati, care îsi zic „tu” între ei;

i) Rigorism în ceea ce priveste viata privatã si bucuriile ei, s.a.m.d.

În celelalte pãrti ale doctrinei lor se aseamãnã întru totul cu baptistii.Celelalte rãtãciri sunt comune cu ale altor sectari.