Familia celui decedat cheamă la masa, după înmormântare, pe cei care au luat parte la ceremonie, rude, cunoscuti si, îndeosebi, pe cei care au ajutat la pregătirile de înhumare.

După oficierea slujbei si binecuvântarea ofrandelor de mâncare si băutură, cei prezenti sunt datori să mănânce cu cuviinta si cu rugăciune în gând, pentru cel decedat. Nu se vorbeste fără rost, nu se fac glume, nu se rade, dar nici nu se mănâncă nici nu se bea întocmai ca la nunta. In loc de "noroc!" sau alta urare, atunci când se gusta din pahar, se zice "Dumnezeu sa-l/s-o ierte", iar când se primeste un vas, îmbrăcăminte, etc. de pomana, nu se zice multumesc ci "Dumnezeu să primească!".

Obiceiul de a vărsa vin din pahar la pomana trebuie să dispară. Cine varsă vin pe covoare dovedeste nu numai că se tine de obiceiuri paganesti, dar este lipsit de bunăcuviinta, murdărind fără rost covorul ori altceva acasă sau la biserica.

Când cineva pleacă beat de la pomana, a păcătuit atât acela, dar si cel care i-a dat băutură peste măsură.

Milostenia cea mai primita este cea făcuta celor lipsiti, infirmilor, bolnavilor, bătrânilor neajutorati, celor care nu pot munci, familiilor nevoiase cu multi copii, celor abandonati în casele sau leagănele de copii.

Când decedatul face parte dintr-o familie fără posibilitati materiale, este potrivit ca rudele să apeleze la preot care le va ajuta din fondurile bisericii si va angaja comitetul parohial, obtinând cele necesare din donatiile credinciosilor. Astfel, familia nu se va simti umilita, întrucât a apelat la marea familie a parohiei, iar preotul si credinciosii au posibilitatea de a împlini porunca dragostei crestine care trebuie vădită prin fapte concrete, în astfel de situatii.

De retinut:

- Cei care se întorc de la înmormântare, întrucât urmează să ia parte la masa, sunt asteptati de gazda cu apa de spălat pe mâini. S-a încetatenit obiceiul ca cei ce se spală să nu se steargă, pentru că "nu se sterge". Fireste că această practica este lipsită de sens. Ea, probabil, tine de o anumita strategie a familiei care cu greu se poate oferi mai multe prosoape de sters atunci când cei poftiti la masa sunt în număr mare.
- Trebuie avut în vedere faptul ca, daca ziua de pomenire cade în post, toate mâncărurile trebuie preparate numai de post. Prin aceasta se dovedeste păstrarea credintei autentice, iar pe de alta parte rugăciunea conjugata cu postul este mai puternica. Se mai aud uneori voci care spun că ar trebui să se facă si mâncare de dulce, pentru că "mortului nu-i plăcea mâncarea de post". Aceasta este o viziune îngusta asupra relatiei pe care noi, cei vii, o păstrăm cu cei decedati, prin rugăciune si prin post. Mortul nu mănâncă, nu bea, pentru că sufletul lui este imaterial, iar "Împărătia lui Dumnezeu - spune Sf. Apostol Pavel - nu este mâncare si băutură".
- Deci, se cuvine a păstra si respecta cu sfintenie rânduiala Bisericii, apelându-se permanent la sfatul competent al preotului.