Socinianismul este o formă de antitrinitarianism, denumită după Laelius Socinus (decedat în 1562 la Zurich) şi după nepotul său Faustus Socinus (decedat în 1604 în Polonia). Cel dintâi a fost unul dintre fondatorii unei societăţi religioase care era nevoită să funcţioneze în secret pentru a evita persecuţiile. Secta sociniană o cunoscut o răspândire mai largă după ce Faustus Socinus, nepotul lui Laelius Socinus, i-a devenit membru de valoare. În 1574, socinienii, care se numeau pe sine drept unitarieni, au emis un „catehism al unitarienilor”, în care şi-au aşternut pe hârtie viziunea asupra naturii şi perfecţiunii Dumnezeului lor conducător, precum şi alte principii ale grupului lor.

 

Grupul a devenit cunoscut mai ales în Polonia şi a început să prospere, deschizând şcoli superioare şi publicând literatură, până când, în 1638, socinienii au fost alungaţi din Polonia de către catolici. Până la acea dată, fusese larg răspândită convingerea că socinianismul urma să devină o credinţă dominantă în Europa.

 

Socinienii aveau doctrine înrădăcinate exclusiv în raţionalitate şi respingeau învăţătura ortodoxă despre Trinitate şi despre divinitatea lui Isus, aşa cum erau acestea rezumate în Cathismul Racovian. De asemenea, ei credeau că omniscienţa lui Dumnezeu era limitată la ceea ce era necesarmente adevărat în viitor (la ceea ce cu siguranţă urma să se întâmple), şi nu se aplica în ceea ce priveşte adevărul contingent (la ceea ce s-ar putea să se întâmple imediat). Ei credeau că, dacă Dumnezeu ar şti toate posibilităţile de viitor, voinţa liberă a omului ar fi imposibilă; şi, astfel, respingeau doctrina „tare” a omniscienţei. Trebuie însă să se facă diferenţa între ei şi arieni, care credeau într-un Cristos pre-existent. Socinienii nu credeau că Fiul lui Dumnezeu a existat şi înainte de a se naşte ca om.

 

Socinienii îşi aveau congregaţiile mai ales în Transilvania, în Polonia (vezi frăţietatea poloneză) şi în Olanda. Au fost alungaţi din reşedinţa lor din Raków în 1643.

 

Socinianismul este considerat a fi antecedentul unei forme timpurii de Unitarianism şi termenul se mai foloseşte şi astăzi pentru a face referire la credinţa conform căreia Isus nu a existat înainte de a trăi ca om.

 

Notă: În creştinism, socinianismul se mai numeşte şi psilantropism; se presupune că cuvântul „psilantropism” provine de la Grecescul „psilo”= „în principal, doar” şi „antropos”= „om, fiinţă umană.”

 

Psilantropismul a fost respins la sinoadele ecumenice, mai ales în Primul Conciliu de la Nicea, care se constituise explicit pentru a confrunta această credinţă. Credinţe similare celor ale socinianismului continuă şi astăzi în grupuri creştine precum Christadelphians.