În anul 1923 s-au adunat la Constantinopol, într-un sinod, reprezentanti ai tuturor Bisericilor Ortodoxe. Acolo, cercetând cu frica lui Dumnezeu si cu amãnuntime chestiunea calendarului Iulian si vãzând cã prin îndreptarea lui nu se aduce nici o stirbire dogmelor, canoanelor Bisericii si rânduielilor Sfintilor Pãrinti, si cã prin rãmânerea în urmã a calendarului de la 21 la 8 martie, se calcã rânduiala stabilitã de Sfântul si Marele Sinod ecumenic de la Niceea, au hotãrât cu totii sã îndrepte calendarul Iulian si sã aducã echinoctiul de la 8 martie la 21 martie, cum este acum.

Hotãrârea a fost primitã de toate Bisericile Ortodoxe care au luat parte la sinod, prin mitropolitii, episcopii si delegatii lor, urmând ca fiecare Bisericã sã facã îndreptarea calendarului când va gãsi vremea potrivitã.

Astfel, în anul 1924, la 10 martie, au îndreptat calendarul Patriarhia ecumenicã de Constantinopol si Biserica Greciei. Apoi, pe rând, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei si în anul 1924, în octombrie, a îndreptat calendarul si Biserica noastrã Ortodoxã Românã, socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sãrind peste cele 13 zile, cu care rãmãsese în urmã calendarul Iulian, de la Sfântul Sinod de la Niceea.

Iar Sfintele Pasti le serbãm odatã cu crestinii ce tin stilul vechi din celelalte tãri, pentru unitatea si pacea Bisericilor noastre surori în dreapta credintã, care încã nu au îndreptat calendarul, precum Biserica Rusã, Biserica Ierusalimului, Biserica Serbiei s.a., care încã n-au trecut în mod practic la îndreptarea calendarului vechi, dar care la vreme potrivitã îl vor îndrepta, dupã cum a fost întelegerea tuturor Bisericilor Ortodoxe la Constantinopol din anul 1923 si la Consfãtuirea panortodoxã din 1948 tinutã la Moscova, care au ajuns la întelegere în aceastã privintã si care au hotãrât obligatoriu ca clerul si credinciosii din fiecare tarã ortodoxã sã tinã stilul bisericesc local pe teritoriul cãreia se gãseste. Adicã în tara în care se tine calendarul îndreptat, acela sã rãmânã mai departe, iar în tara unde încã se mai tine stilul vechi, acela sã rãmânã în folosintã pânã la vremea potrivitã, când va fi întocmit si recunoscut calendarul cel mai desãvârsit pentru toatã Ortodoxia.

si acestea toate s-au hotãrât de mai marii pãstori ai Bisericii Rãsãritului numai pentru a se tine unitatea si pacea dintre Bisericile dreptmãritoare între care Duhul Sfânt i-au pus pe ei pãstori.

si acum trebuie sã întelegem cã aceastã hotãrâre care s-a luat la Consfãtuirea panortodoxã de la Moscova este un mijloc de pace si de unire între Bisericile Ortodoxe din toatã lumea în ce priveste îndreptarea calendarului si este fãcutã cu chibzuintã sinodiceascã si traditie canonicã. Deoarece noi stim din sfintele canoane si din învãtãturile Sfintilor Pãrinti cã Biserica noastrã dreptmãritoare în toate vremurile de-a lungul istoriei a folosit douã mijloace de a mântui sufletele: scumpãtatea si iconomia sau pogorãmântul. Scumpãtatea este cel mai bun dreptar al sfintelor canoane din Biserica Ortodoxã, iar iconomia – pogorãmântul – este al doilea mijloc si care uneori pogoarã mai mult sau mai putin din îndreptarul scumpãtãtii cu scopul sfânt de a folosi Biserica pe alte cãi.

 

Stilistii de 60 de ani lucreazã orice tainã si orice sfintire în bisericile lor, fãrã arhiereu si fãrã ierarhie, si prin urmare, dacã ei n-au ierarhi, nici preotii lor nu se pot numi preoti, nici Biserica lor Bisericã si nici crestinii cei botezati de ei nu se pot zice cândva crestini. Pentru cã unde nu este ierarhie si arhiereu, nici sfintenie nu este, nici mântuire. Fiindcã izvorul tuturor sfintirilor si darurilor vine numai prin arhiereu. Asadar, dacã ei se numesc pe sinesi Bisericã dreptmãritoare si traditionalã, sã ne spunã în care Bisericã dreptmãritoare s-a mai lucrat vreodatã Sfintele taine fãrã arhiereu?

Iar dacã ei zic cã au arhiereu, sã ne spunã care este episcopul lor, cine l-a hirotonit si unde îsi are resedinta? Cãci canonul 13 a sinodului I–II zice: „Semãnãturile ereticestilor zâzanii aruncându-le în Biserica lui Hristos, diavolul cel cu totul rãu si acestea vãzându-le din rãdãcini tãiate cu sabia Duhului, au venit pe altã cale de mestesugiri sã despartã Trupul lui Hristos cu mantia schismaticilor. si pe aceastã vrãjmãsie a lui, Sfântul Sinod zãdãrnicind-o, a hotãrât ca de acum înainte, orice preot sau diacon, care osândind pe episcopul sãu pentru orice vinovãtie, mai întâi de sinodiceasca judecatã si de cercetare si osândirea cea deplinã asupra lui, vor îndrãzni a se despãrti de împãrtãsirea lui si numele lui nu-l vor pomeni la sfintele rugãciuni ale Liturghiilor, dupã obiceiul predat Bisericii, acestia sã se supunã caterisirii si de toatã ereticeasca cinste sã se lipseascã. Cãci, ca cel rânduit în ceata preotiei, a îndrãznit a rãpi judecata mitropolitilor si mai înainte de judecatã el osândeste.

Încã sã citeascã ei si canoanele: 18 al sinod. IV ec. si 6 al sinod. II ec. si sã înteleagã cã singuri, rupându-se de ascultarea episcopilor si hulind Biserica si pe conducãtorii ei, au cãzut sub anatema care o aratã sfintele canoane 17 ale sinod. VII ec., 3, 4, al sinodului IV ec., 31 Apost., 31 si 34 al sinod. VI, 1 al sinod. I–II, 5 si 6 Gangra si 5 Antioh., asupra celor ce nu ascultã de episcopii lor.

Decât a judeca ei pe episcopii si mitropolitii din Biserica noastrã Ortodoxã, mai bine ar întoarce ochiul asupra lor, ca sã-si cunoascã grelele vinovãtii canonice pe care le au, cã au rupt legãtura duhovniceascã cu Biserica Ortodoxã si se conduc dupã mintea lor cea întunecatã de mândrie, de urã si de nesupunere.

 

Stilistii au si grave abateri canonice. Iatã care sunt cele mai grave:

 

 

 

a) Nu ascultã de hotãrârea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923, care a hotãrât îndreptarea calendarului celui vechi: Can. 3, II Ec.; 28 IV Ec.; 36 Trulan.

b) Nu ascultã nici de Patriarhia Ierusalimului: Can. 34 Apost.; 2, II Ec.; 12 IV Ec.; 36 Trulan; 19 Antiohia.

c) Nu ascultã de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române si de hotãrârea întâi-stãtãtorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova în anul 1948.

d) Considerã calendarul sfânt si fac din aceasta o dogmã;

e) Preotii lor, precum si crestinii condusi de ei, se depãrteazã de la slujirea si împãrtãsirea cu preotii si ierarhii nostri, din urã, mândrie, rãzvrãtire si neascultare.

f) Boteazã si cununã a doua oarã, sãvârsind o mare erezie si gresealã dogmaticã; Can. 47 Apostolic; 48, 72 Cartagina; 1, 47, 91 al Sfântului Vasile cel Mare; stilistii nu au Sfântul si Marele Mir, pentru cã nici episcop nu au care sã li-l sfinteascã, si din aceastã cauzã ung copii cu untdelemn de prin candele, când îi boteazã, si prin aceasta falsificã botezul si duc în eroare pe crestinii care dau copiii pe mâna lor ca sã-i boteze.

g) Au rupt legãtura duhovniceascã cu ierarhia canonicã a Bisericii Ortodoxe Române; Canonul 31 al Sfintilor Apostoli; 13, 14 si 15 ale Sin. I si II din Constantinopol; 6, II Ec.; 3, III Ec.; 18, IV Ec.; 31 si 34, Trulan; 5, Antiohia; 10, 11, Cartagina.

h) Hulesc si defaimã patriarhii, episcopii si preotii Bisericii care tin stilul nou, numindu-i „catolici”, „lipsiti de har”, „eretici”, cãzând astfel sub osânda canoanelor: 31, 39 Apostolic; 18, I Ec.; 8, IV Ec.; 34 Trulan; 58 Laodiceea; 7 Cartagina.etc.

i) Au fãcut mãnãstiri fãrã aprobarea Sfântului Sinod.

j) Preotii stilisti se duc prin sate strãine si fac slujbe pe ascuns, fãrã sã tinã seama de aprobarea episcopului locului si a parohului din acele parohii, cãzând prin aceasta sub osânda canoanelor 34 Apostolic; 4, 6, 7, I Ec.; 2, 3, II Ec.; 8, III Ec.; 28, IV Ec.; 36, 39 Trulan; 9 Antiohia.

si acestea sunt câteva din greselile si abaterile canonice ale celor ce tin stilul vechi în tara noastrã.

Stilistii sunt considerati schismatici, adicã dezbinati de Biserica Ortodoxã, cãci au cãlcat legile bisericesti administrative, organizându-si mãnãstiri si biserici deosebite, fãrã aprobarea Sfântului Sinod. Iar dacã îndrãznesc sã boteze a doua oarã, atunci se fac eretici, potrivit cu canonul 47 Apostolic si alte canoane.

si acesti stilisti care sunt nesupusi Bisericii pânã în ziua de azi, rãmân o fractiune schismaticã. Dar sã se stie cãci calendarul în decursul istoriei a mai fost schimbat de cinci ori pânã acum, si când va fi nevoie, iar o sã se schimbe.