Taoismul nu este doar cea mai veche religie din China, ci și una dintre religiile primordiale ale umanității. Deși, la prima vedere, ar putea fi descris drept un amalgam de credinte, un sincretism religios compus din Zen, șamanism, magie, necromantie, exorcism, filosofie și terapeutică chinezească. Taoismul este un univers în sine, mult prea complex pentru a fi descifrat cu totul într-o viață de om. Alchimia chineză, medicina traditională, gastronomia chinezească, astrologia, Feng-Shui, artele marțiale – toate s-au imbibat de taoism de-a lungul istoriei. De fapt, tradițiile taoiste au influențat intreaga Asie de Sud-Est, timp de peste trei mii de ani. Taoismul nu este o religie unificată și instituționalizată. Cu toate că taoiștii sunt politeiști și venerează o serie de zeități locale, forțe ale naturii și spirite ale stramoșilor, teologia taoistă se raportează în esență la Tao, care se poate traduce drept curgerea tuturor lucrurilor din Univers sau drept forță-entitate din spatele ordinii firești a lucrurilor.
Conform credințelor taoiste, Tao este asociat cu Natura, care materializează conceptul de Tao fără însă a se confunda cu el la nivele superioare de vibrație și energie. Ca un amănunt interesant, taoiștii cred de mii de ani că timpul este ciclic, nu linear cum susțin occidentalii. Culmea este că ultimele studii științifice le dau dreptate întelepților chinezi…Cartea de căpătâi a acestei fascinate doctrine spirituale este Tao Te Ching, Cartea despre Cale și Armonie, scrisă de înțeleptul Lao Zi în urma cu peste 2.600 de ani. Ea cuprinde o serie de precepte și maxime privitoare la raportul omului cu Natura. O alta lucrare de egală importanță o constituie culegerea de aforisme ale înțeleptului Chuang Tseu.
Muntele unde oamenii devin Zei…
Wudang Shan sau Munții Wudang sunt un ansamblu montan situat în provincia Hubei, la sud de orașul Shiyan. Acești munți sunt cunoscuți dintotdeauna pentru conglomeratul monastic pe care îl gazduiesc pe crestele lor și de-a lungul văilor împădurite. Datorită climei subtropicale, zona este foarte bogată în ploi, astfel încât specificul ei face să existe o mare varietate de plante (peste 600 de specii de plante medicinale) și, în general, o vegetație luxuriantă, atât de deasă încât, în regiunile neamenajate turistic, accesul vizitatorilor devine aproape imposibil. Acesta este unul dintre motivele pentru care persistă credința ca în aceste locuri inaccesibile trăiesc, și în zilele noastre, maeștri necunoscuți, care au decis să practice în absolută singurătate.
Templele și mănăstirile de aici au devenit cunoscute drept adevărate centre academice, unde se învață practici stranii din zona de graniță a cunoașterii umane. În general, aici se cercetează și se însușesc artele marțiale chinezești, meditația, agricultura taoistă, caligrafia, pictura și medicina tradițională.
Munții nu au ramas prea mult timp în afara atenției autorităților. Astfel, în urma cu mai bine de 2.000 de ani, un împărat din dinastia Han a fost fascinat de ambianța lor, pentru ca, pe vremea dinastiei Tang (607-907 e.n.), să fie construit aici primul centru monastic: Templul celor Cinci Dragoni. Războiul cu mongolii a distrus o mare parte dintre construcțiile taoiste, dar, sub domnia dinastiei Yuan (1271-1368), acestea au fost refăcute și, în plus, s-au ridicat temple noi, de diferite mărimi, pe 36 de stânci, de-a lungul întregului munte. În anul 1286, un edict imperial a transformat majoritatea templelor în palate.
În timpul dinastiilor Wei și Jin, China a fost teatrul a numeroase confruntări armate, iar Munții Wudang au devenit adăposturi pentru cei care se refugiau din calea vitregiilor vremii. Multe oficialități și oameni politici au renunțat atunci la traiul lumesc, petrecandu-și restul vietții în meditație și solitudine. Aici, marele maestru Chang Sanfeng, în urma meditațiilor, viziunilor și experimentelor întreprinse, a elaborat una dintre cele mai esoterice arte marțiale interne, Taijiquan. Conform adepților acestei Căi, practicarea Taijiquan-ului conferă nu doar o metodă de autoapărare, ci și armonizarea tuturor componentelor ființei umane, odată cu asigurarea unei sănătăți de fier și a unei longevități de invidiat. Există și astăzi o maximă care confirmă asta: „Unde existăTaijiquan, există munți.“
Unele practici ale alchimiei interne taoiste conduc într-un final chiar la obținerea nemuririi fizice – sau cel puțin așa afirmă inițiații acestei doctrine. Ei îl au drept model pe Zhen Wu, un suveran chinez care, conform legendei, a meditat pe cel mai înalt pisc din Wudang până a atins desăvârșirea spirituală și s-a ridicat la ceruri, devenind un zeu viu în panteonul taoist.
Nemuritori și luptători, alchimiști și înțelepți
De-a lungul secolelor, cele 72 de piscuri ale Munților Wudang au dat atât luptători desăvârșiți, cât și oameni cu o înaltă spiritualitate. De cele mai multe ori, maeștrii taoiști însumau ambele calități. Mulți dintre ei erau, de fapt, luptători care veniseră aici pentru a învăta taoismul ca modalitate de a se căi pentru uciderile săvârșite în timpul deselor confruntări din cercurile artiștilor marțiali. În urmă cu cateva sute de ani, maestrul Huang Zongxi a descris pentru prima oara Wudangquan, artele marțiale din munții cu același nume. Toate acestea aparțin școlilor interne, caracterizate prin sincronizarea mișcărilor cu respirația Neigong, prin încorporarea teoriei Yin-Yang și prin folosirea intensiva a armelor albe.
În anul 1994, UNESCO a înscris complexul de construcții din Munții Wudang pe lista patrimoniului mondial care necesită protecție și conservare totală. Acest fapt confirmă valoarea excepțională a zonei, devenită o moștenire culturală a Chinei de ieri și de astazi.
Stilul celor 25 de ani
Străzile pietruite care marginesc templele din Wudang au fost martore, în egală măsură, antrenamentelor marțiale și practicilor taoiste vreme de sute de ani. Și în prezent, departe de ochii curioși ai turiștilor profani, calugării taoiști își continuă cursul firesc al vieții, compus din studiul artelor marțiale, practicarea meditației și aprofundarea doctrinelor taoismului. În Munții Wudang, artele marțiale interne, numite de chinezi Neijia, au atins cele mai mari culmi de rafinament din întreaga China.
Chinezii împart artele marțiale în două mari categorii: Weijia, care se ocupa de aspectul extern al practicii, fiind caracterizate prin mișcări puternice, viguroase și prin explozii de energie; și Neijia, interne, în care mișcarile corpului sunt line și pline de subtilități, urmărindu-se cultivarea și armonizarea energiei. Între artele din curentul Neijia, se distinge Taijiquan, un stil de luptă foarte complex, plin de înțelesuri esoterice. Pentru stăpânirea secretelor acestei arte, marii maeștri recomandă studiul intens, sub îndrumarea unui expert, pe o perioada de cel putin 25 de ani…
sursa: descopera.ro