Sunt numiti asa dupã numele întemeietorului sectei lor, Tudor Popescu, fost preot ortodox în Bucuresti, la biserica Sfântul stefan, zisã „Cuibul cu barzã”.Tudor Popescu este originar din judetul Prahova, ca paroh la „Cuibul cu barzã”, era un preot zelos si constiincios. Însã prin anul 1919 începe sã alunece, fiind împotriva cultului sfintilor. Totusi, încã pe la sfârsitul anului 1923, sustinea cã el nu s-a lepãdat de doctrina Bisericii Ortodoxe. Rãtãcirile lui se înmultesc si se accentueazã, mai ales dupã ce se împrieteneste si colaboreazã cu ierodiaconul D. Cornilescu, molipsit de protestantism.Acesta îl introduce în literatura protestantã, din care îsi alimenteazã din ce în ce mai mult predicile. Având darul vorbirii, prin predicile sale atrage tot mai multi credinciosi la Biserica „Cuibul cu barzã”. Împreunã cu D. Cornilescu organizeazã si cursuri de searã, adunând credinciosi în fiecare marti seara la scoala de lângã „Cuibul cu barzã”.

Predicile din bisericã si conferintele de la scoalã, precum si publicatia „Adevãrul crestin” si alte brosuri scoase de Tudor Popescu si D. Cornilescu, vãdeau tot mai mult intentiile lor de a se înstrãina de Biserica Ortodoxã. Ei începuserã chiar sã scoatã din serviciile divine rugãciunile si otpusturile care cuprind ceva din cultul sfintilor si al Sfintei Fecioare Maria. Totusi în teorie sustineau cã sunt ortodocsi. În cele din urmã însã, au lepadat si Sfintele Taine, cultul sfintelor icoane etc. devenind cu adevãrat sectari.

Sfântul Sinod, sesizat de rãtãcirile de la „Cuibul cu barzã”, l-a caterisit pe preotul T. Popescu (sentinta 152 din 2 aprilie 1924). D. Cornilescu rupsese deja orice legãturã cu Biserica si plecase în strãinãtate, unde se pare cã s-ar fi cãsãtorit, dând dovadã de câtã vocatie avusese pentru monahism.Dupã caterisire, Tudor Popescu a fãcut tovãrãsie cu anglicanul Adeney, seful scolii anglicane din Bucuresti. În aceastã scoalã si-a fixat activitatea de propagandã, câstigând aderenti printre care si câtiva preoti si scriitorul D. Nanu. Tudor Popescu a cerut de la Ministerul Cultelor autorizatie pentru a-si exercita cultul în libertate. Ministerul Cultelor i-a dat autorizatia însã numai pentru conferinte religioase. Dar T. Popescu – pe lângã conferinte – practica si diverse acte de cult ca: citiri biblice, rugãciuni, cântãri etc., ajungând cu timpul sã aibã si casã de rugãciune.

 

Tudoristii rãtãcesc cu urmãtoarele:

 

a) Nu admit cultul sfintilor, al icoanelor, al crucii, al sfintelor moaste, socotind cã rugãciunile pentru morti n-au nici un rost;

b) Întrebuinteazã Biblia tradusã de D. Cornilescu, alt preot ratacit;

c) Nu admit Sfintele Taine, socotind cã nici Botezul nu este o tainã, deoarece nu iartã pãcatul strãmosesc. De asemenea, zic cã nici preotia nu este o tainã; oricine poate boteza, cununa etc.;

d) Mântuirea se obtine numai prin credinta în Iisus Hristos, Care a murit pe cruce pentru pãcatele noastre. Credinta produce nasterea din nou a omului, iar aceasta constã în iertarea pãcatelor si în împãrtãsirea cu Sfântul Duh;

e) Mântuirea are trei fete:

– pentru trecut: iertarea pãcatelor si scãparea de osândã;

– pentru prezent: izbãvirea de sub puterea pãcatului;

– pentru viitor: izbãvirea de prezenta pãcatului;

f) Botezul este aplicat si copiilor, însã nu este o tainã, ci doar un simbol.

Alte puncte de credintã sunt tot la fel cu cele comune tuturor sectarilor. Fiind o sectã prea recentã, n-a ajuns sã-si cristalizeze o învãtãturã unitarã într-o mãrturisire de credintã mai mult sau mai putin completã. Doctrina lor este un amestec de învãtãturi protestante, fãrã a avea ceva nou si original. De asemenea, n-au nici o organizatie proprie, ci doar câteva organizatii destul de slabe si putin numeroase. Cultul constã, ca si la toate sectele, din predici, cântãri, citiri biblice si rugãciuni.