Deniile sunt slujbe de dimineaţă (utrenie) care se săvârşesc în seara zilei precedente ca o formă de priveghere prelungită a zilei, ca umplere a serii cu lumina duhovnicească a rugăciunii şi a cântării. Cu alte cuvinte, denia face ca seara să fie ziuă şi lumină de priveghere. Deniile sunt specifice zilelor de joi şi sâmbătă din săptămâna a cincea din Postul Paştilor, precum şi întregii săptămâni a Sfintelor Patimi, care precede sărbătoarea Învierii Domnului.
Deniile din Săptămâna Patimilor încep, de fapt, duminică seara cu Denia de luni şi se termină cu vinerea patimilor seara, când are loc slujba Deniei de sâmbătă, în care se cântă şi Prohodul Domnului. […]
Ele conţin multă lumină şi multă hrană duhovnicească pentru urcuşul interior al sufletului spre marea şi sfânta sărbătoare a Învierii Domnului.
Deniile de joi şi sâmbătă din săptamâna a cincea din Postul Mare, când este pomenită Cuvioasa Maică Maria Egipteanca, sunt în mod deosebit denii de pocăinţă, de conştientizare a morţii spirituale a sufletului robit de păcat şi patimi.
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos au în centrul lor taina suferinţelor sufleteşti şi trupeşti ale Mântuitorului ca urmare a păcatelor oamenilor, arătate în invidie şi ură, lăcomie şi trădare, frică prea mare şi lipsă de fidelitate, etc.
Pe de altă parte slujbele deniilor arată şi puterea pocăinţei.
Patima iubirii de arginţi a ucenicului Iuda Iscarioteanul este pusă în contrast cu pocăinţa şi dărnicia femeii păcătoase, care a folosit fără zgârcenie mirul de mare preţ pentru a prevesti şi cinsti taina morţii lui Hristos.
Frica prea mare a ucenicului Petru în faţa unei slujnice atunci când s-a lepădat de Hristos este pusă în contrast cu pocăinţa tâlharului de pe cruce, care în ultima clipă a vieţii sale a câştigat raiul tocmai pentru că s-a pocăit şi L-a rugat pe Hristos, zicând: "Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta!" (Luca 23, 42).
Deniile din Săptămâna Sfintelor Patimi sunt un urcuş abrupt şi intens spre Înviere; ele sunt ca o culme pentru cei care au postit şi s-au pocăit de păcatele lor, sau ca un tren de ultimă oră, ca o chemare stăruitoare pentru cei întârziaţi în hotărârea lor de a se întoarce spre Hristos înainte de marea sărbătoare a Învierii.
Cântarea: "Iată, Mirele vine la miezul nopţii şi fericită este sluga pe care o va afla priveghind…", precum şi cântarea: "Camara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa…", exprimă cel mai intens tensiunea dintre pocăinţă şi iertare, dintre priveghere şi aşteptarea bucuriei învierii şi a întâlnirii cu Hristos.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este ca, prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungăm din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută, dar reală şi simţită ca bucurie, a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi şi în cei care se roagă împreună cu Biserica Sa.
Odinioară, mai ales la sate, lumânarea de ceară curată aprinsă de credincioşi în biserică, la deniile din Săptămâna Patimilor, era la sfârşit purtată în mână până acasă, ca arvună a luminii învierii, ca semn că rostul şi folosul slujbei deniilor este acela de a aduna în timpul Postului lumină în suflet spre a ne bucura de lumina cea mare şi deplină a Sfintelor Paşti. […]
Slujba deniilor se află în Triod, o carte voluminoasă de strană care conţine slujbele specifice perioadei de trei săptămâni dinaintea începutului Postului Sfintelor Paşti şi perioadei de şapte săptămâni a Postului Paştilor. Totuşi, Triodul este o carte mai greu de purtat şi de mânuit, astfel încât ea nu este la îndemâna tuturor credincioşilor. În plus, numărul mare de studenţi în teologie şi elevi de Seminar cere ca cele mai solemne, frumoase şi îndrăgite părţi ale vieţii liturgice ortodoxe să fie mai accesibile tinerilor şi credincioşilor dornici să participe mai activ şi mai uşor la rugăciunea comună a Bisericii. Bogăţia spirituală a Ortodoxiei trebuie înţeleasă mai bine, pentru a fi apreciată, apărată şi promovată mai mult.
(Preafericitul Părinte Daniel în prefaţa "Lumină spre Lumina Învierii. Înţelesul şi folosul postului", la cartea "Deniile din Postul Mare", apărută la Editura TRINITAS)
Cele două denii din săptămâna a cincea sunt utreniile zilelor de joi şi sâmbătă săvârşite seara, în ajun. Slujba este o utrenie de post care înglobează în ea cele două piese imnografice foarte importante şi frumoase: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, imnograf din secolul al VIII-lea (prăznuit la data de 4 iulie) şi Acatistul Bunei Vestiri, atribuit patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII). Prima piesă imnografică, cunoscută şi sub numele de Canonul de pocăinţă este alcătuit din 250 de imnuri sau strofe în care autorul exprimă în forma întraripată zdrobirea inimii celui păcătos, constituind un imn statornic spre pocăinţă. Cea de a doua compoziţie imnografică, Acatistul Bunei Vestiri, este un imn de laudă închinat Maicii Domnului, alcătuit din 24 de strofe. Această piesă imnografică dă expresie sub formă poetică, învăţăturii Bisericii despre Maica Domnului.
Întreaga Săptămână a Patimilor este o meditaţie la patimile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături de la El. Pe de altă parte, aceasta este o săptămână de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru Praznicul Învierii. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr şi până-n Sâmbăta Mare, este văzut şi trăit ca un post mai special de pregătire pentru Paşti.
De luni până vineri, în ziua cumplită a răstignirii, preoţii rostesc rugăciuni rituale, cânturi, citesc fragmente liturgice din Vechiul Testament (Psalmi, Profeţi etc.), numite paremii. Cât despre Evanghelii, ele sunt rânduite astfel ca în fiecare zi din Săptămâna Patimilor să se citească o anumită Evanghelie.
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor: Sfânta şi Marea Luni / Marţi / Miercuri sunt asemănătoare în rânduiala slujbei, chiar dacă fiecare zi are ca subiect de prăznuire evenimente sau pilde diferite.
Luni este pomenit Iosif cel preafrumos (patriarhul din Vechiul Testament în care biserica vede o preînchipuire a lui Hristos) şi tot în această zi se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat, blestemat fiind de Domnul.
|
Marţi se face pomenirea celor zece fecioare despre care Mântuitorul Hristos a vorbit ucenicilor şi mulţimilor (Matei XXV, 1-13).
-
"La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tăierea smochinului temându-te, cu iubire de osteneală lucrează-l, ticăloase, priveghind şi strigând: Să nu rămânem afară de cămara lui Hristos". (Condacul zilei)
Miercuri Biserica a rânduit să luăm aminte la două exemple: ungerea Mântuitorului în Betania (păcătoasa desfrânată, înstrăinată de Dumnezeu, care aducând în această zi, cu mare căinţă, smerenie şi cu multe lacrimi, mir de mare preţ şi ungându-l pe Hristos, devine mironosiţă) şi trădarea lui Iuda Iscarioteanul (ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L-a vândut, tot astăzi, pentru treizeci de arginţi fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-L ucidă).
-
"Doamne femeia ce căzuse în păcate multe, simţind dumnezeirea Ta, luând rânduiala de mironosiţă şi tânguindu-se, a adus ţie mir mai înainte de îngropare…" (Casiana monahia)
Cele mai importante denii sunt cele de joi şi vineri seara, cunoscute şi sub denumirile de denia mică şi denia mare. Cea de joi seara are ca elemente specifice, citirea celor 12 Evanghelii ale patimilor şi scoaterea Sfintei Cruci în mijlocul bisericii. Joia Mare, este rânduit să prăznuim patru evenimente din Săptămâna Patimilor, primele două făcându-se ziua, iar celelalte două în noaptea de joi spre vineri: |
Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, dându-le prin aceasta, lor şi nouă, pildă de smerenie. (Ioan 13, 1-17)
-
"După ce le-a spălat picioarele şi Şi-a luat hainele, S-a aşezat iar la masă şi le-a zis: Înţelegeţi ce v-am făcut Eu?
Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci sunt.
Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţti datori ca să spălaţi picioarele unii altora;
Că v-am dat vouă pildă, ca precum v-am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi." (Ioan 13,12-15)
Cina cea de taină, adică aşezarea Sfintei Cuminecături. (Matei 26, 20-30; Marcu 14, 17-31; Luca 22, 14-38; Ioan 13)
|
Rugăciunea cea mai presus de fire, în Grădina Ghetsimani. (Matei 26, 36-46; Ioan 17) |
"Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume.
Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr.
Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17, 18-23)
Trădarea Domnului de către Iuda. (Matei 26, 47-56)
|
"Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape". Aceste cutremurătoare cuvinte sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos.
Denia de vineri seara se deosebeşte de celelalte prin Cântarea Prohodului, şi înconjurarea bisericii cu Sfântul Epitaf (cusătura sau pictura de mare frumuseţe care reprezintă scena punerii în mormânt). Vinerea Mare este ziua de doliu a creştinătăţii: atunci a fost răstignit Mântuitorul. De aceea, în această zi, în orice biserică creştină din lume, nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii. Liturghia însăşi înseamnă jertfă şi se consideră că nu se pot aduce două jertfe în aceeaşi zi. De aceea, Vinerea Mare este zi aliturgică. În schimb, vineri seara se oficiază Denia Prohodului. Mai întâi, tineri şi bătrâni, trec pe sub masa plină de flori, masă ce simbolizează catafalcul Domnului. Pe ea este aşezat Sfântul Aer (Epitaful), precum şi Evanghelia împreună cu Sfânta Cruce. Apoi, preoţii, strana şi credincioşii cântă Prohodul Domnului.
Deniile nu sunt doar slujbe de dimineaţă săvârşite seara, până târziu în noapte, ci scopul lor principal este, ca prin rugăciune şi cântare, prin citirea Sfintei Scripturi şi meditaţie, prin pocăinţă şi post, să alungam din suflet întunericul păcatelor şi să ne umplem de lumina cea tainică şi nevăzută a prezenţei iubitoare a lui Hristos în noi.
În satele din Moldova deniile sunt întâmpinate cu mari emoţii. Până la începerea lor, casele şi ogrăzile sunt curăţate, primenite şi binecuvântate de preot. Toată lumea văruieşte, spală, aeriseşte şi scutură, iar trunchiurile pomilor din livezi şi grădini se văruiesc. Toţi sătenii se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a merge la biserică.
Deniile sunt slujbe pregătitoare, rolul lor fiind de a purifica. Ele ne primenesc sufletul prin curăţare interioară, reculegere şi concentrare în rugăciune, pentru a putea trăi deplin şi profund taina şi bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.
sursa: parohialuncasi.trei.ro