Biserica Crestina Baptista Dragostea
descriere
Istoria celor 104 de ani de existenţă a bisericii şi 100 de ani de la prima clădire a bisericii ne dă o vie mărturie a credincioşiei lui Dumnezeu, care niciodată nu dispreţuieşte începuturile slabe. Zaharia 4:10 - Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe? Această istorie este mărturia a ceea ce poate să facă Evanghelia propovăduită în puterea Duhului Sfânt în viaţa oamenilor şi care mai apoi se lasă complet la dispoziţia lui Dumnezeu pentru a duce la îndeplinire planul Său în lumea întreagă.
În anul 1903 s-a deschis această biserică pe strada Griviţei, într-o casă închiriată, cu un număr de 7 membri: Grigorescu Traian, Jiva Pavel, Parma Ilie, Teodorovici Maria, Raţiu Petru şi Bulboacă Letiţa. După mai multe luni, biserica s-a mutat în altă casă închiriată pe strada Oituz, de unde apoi s-a mutat în noul locaş de închinăciune, construit în acest scop, unde a rămas, din anul 1907 până azi. Este demn de remarcat că aceşti credincioşi au trăit o viaţă exemplară şi Dumnezeu i-a adăugat la numărul lor pe alţii care au cunoscut mântuirea. Dragostea lor creştină, zelul sfânt, stăruinţa lor în tot ce era bine n-au rămas neobservate de cei din jur; aşa se face că, alături de ei, veneau la serviciile divine şi alţii, dintre vecini, cunoscuţi, prieteni, care erau cuceriţi de ceea ce vedeau şi auzeau.
Modul lor de închinare baptist era simplu, dar duhovnicesc; învăţătura era clară, evanghelică, iar practica era pur creştină. Părtăşia lor era reală şi deplină ca într-o familie. Primii credincioşi au ştiut să plângă cu cei ce plâng şi să se bucure în mod real cu toţi cei ce se bucură.
Iată explicaţia faptului că în anul 1904 s-au oficiat două botezuri nou-testamentare, unul de către fratele Cornea Mihai, pionierul Evangheliei din Transilvania, în luna septembrie la orele 23.00, din motive de securitate, iar altul de către fratele Vărşăndan Gheorghe, în condiţii necunoscute. Biserica a crescut an de an şi în 1907 avea 40 de mebri. În anul 1905 s-a mutat din Curtici la Arad Leucuţa Teodor, care împreună cu ceilalţi, a iniţiat construirea bisericii. În anul 1906 s-au adăugat alte familii, printre care familia Mladin Ştefan şi fiii săi, Gheorghe şi Moise. În anul 1907 s-a cumpărat terenul pe care s-a construit casa de rugăciune din strada Dorobanţi nr. 25. Bătrânul bisericii era Grigorescu Traian.
La cumpărarea terenului şi la construirea bisericii a avut o contribuţie însemnată Biserica Baptistă Maghiară, prin pastorul ei, Bordaş Mihai, care a fost convertit prin nişte fraţi români, lucrători în via unui moşier. De dragul părtăşiei cu aceşti fraţi, el a învăţat limba română. Prin mijlocirea lui Bordaş, s-au obţinut bani din banca moşierului pentru cumpărarea terenului şi pentru construcţie. De asemenea, fraţii au restituit banii împrumutaţi după posibilităţi, fără a fi constrânşi de anumite termene.
Se ştie că toţi membrii bisericii erau din pătura celor săraci. Curajul lor, credincioşia şi dărnicia lor i-au făcut în stare de o asemenea realizare, deşi erau un număr atât de modest: 40 de membri. Erau puţini, dar harnici; erau săraci, dar darnici. 2 Corinteni 8:2 - În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Aceasta era caracteristica lor, ca pionieri baptişti în oraşul Arad.
Când au început construirea bisericii în primăvara anului 1907, fiecare bărbat şi femeie, chiar şi copiii, au pus mâna la lucrare. Cărau materiale cu căruţele lor şi lucrau cu braţele. Construcţia se ridica mereu, iar ei lucrau, cântau şi se rugau. Meşter constructor l-au avut pe fratele Töke Gergely, din Biserica Baptistă Maghiară.
Cu ocazia inaugurării, biserica a cunoscut o mare bucurie când localul a fost plin de popor dornic să se închine Domnului. Un fapt caracteristic baptiştilor este faptul că de la construirea localului, biserica nouă a păstrat legătura cu celelalte biserici din jur, cu care s-a întrajutorat. Aşa s-au păstrat unitatea frăţească, doctrinară şi practica bisericească comună. Cea mai apropiată biserică baptistă română era cea din Micălaca, mai veche cu şase ani; iar cea mai apropiată biserică era cea maghiară, mai veche cu cinci ani. Ca adevăraţi fraţi în Cristos, ei au urmărit creşterea şi propăşirea bisericii tinere.
În acest timp, bisericile baptiste din Transilvania erau unite într-o Comunitate cu sediul la Budapesta. La serviciul de deschidere a bisericii a venit din Budapesta preşedintele Comunităţii, fratele Cipprac Atilo. Terenul şi casa de rugăciune au fost întăbulate pe Comunitatea Baptistă Maghiară până în anul 1936, când, cu consimţământul acesteia, a fost transcrisă ca proprietate a Comunităţii Creştine Baptiste Române din Arad.
Cu ocazia deschiderii, s-a înjghebat un mic cor pentru acel eveniment. Corul propriu-zis a luat fiinţă cu trei ani mai târziu, în anul 1910. De atunci a avut o activitate neîntreruptă. Începând din anul 1907, biserica a pus un accent deosebit pe educaţia muzicală. Ea s-a desfăşurat prin mai multe căi şi formaţii muzicale:
» Cor în anul 1907.
» Fanfară în anul 1931.
» Orchestră în anul 1959.
Pe lângă aceste formaţii, biserica a continuat să pună accent pe cântatul în comun, care a ajuns să fie atât de performant, încât întreaga biserică putea cânta pe patru voci. Rezultatele cultivării muzicii între copii şi tineret i-au pus în uimire pe unii. Merită a fi amintit aici un fapt întâmplat după anul 1931, când fanfara era compusă din mai mulţi copii şi câţiva dintre părinţii lor. În gară au fost întâlniţi de primarul oraşului, care l-a întrebat pe dirijor ce face cu copiii şi cu aceste instrumente.
Dirijorul a răspuns: "Mergem în misiune."
Primarul: "Aceştia ştiu să cânte?!"
Dirijorul: "Vreţi să vă arătăm?"
Primarul: "Da, vreau."
Dirijorul s-a întors către copii şi a zis: "Gata!" Deodată au fost toţi cu instrumentele la gură şi au început să cânte... Pe faţa primarului a dispărut voalatul zâmbet de ironie, făcându-şi prezenţa acum un pronunţat sentiment de admiraţie şi uimire.
Dăm aici câteva nume ale celor care s-au ostenit în lucrarea muzicală:
La cor: Gheorghe Mladin, Cilan Ioan, Şerban Petru, Berbecar Vasile, Vilmoş Laioş, Jiva Emil, Jurjeu Gheorghe, Aron Mladin, Luca Gheorghe, Crişan Gheorghe, Sârbu Gligor Cornel, Muntean Petru, Neţa Octavian, Mircea Cure, Păulescu Terente, Cherechean Nicolae, Petru Chiu, Rediş Ioan, Doru Butaş. Iar în prezent activitatea muzicală este coordonată de fratele Puiu Caciora, împreună cu Ormanji Andrei, Cristian Ştef, Dorin Chereji.
Corul de fete a fost înfiinţat şi dirijat de sora Adriana Drăgoi.
Cor de copii: Doru Butaş, Păiş (Lambercy) Raluca, Ştef Cristian,
Ormanji Andrei.
Cor de tineret: Petru Chiu, Doru Butaş, Radu Marius, Dor Niculescu.
La fanfară: Popovici, Farcaş Dumitru, Jurjeu Gheorghe.
La orchestră: Neţa Gheorghe şi Chiu Petru.
Lucrarea spirituală şi păstorirea sunt însă primordiale în viaţa unei biserici. Biserica baptistă Dragostea a avut parte de pastori şi lucrători deosebiţi. Primul pastor al bisericii Pârneava a fost Crişan Gheorghe din Macea, care avea un cerc de biserici în păstorire. Apoi a urmat Erdöşi Imre, Vărşăndan Gheorghe, Iovu Teodor, Riste Igrişan, Bela Arsa, Şimăndan Ioan, Farcaş Ioan, Vancu Dumitru, Halga Dumitru etc. Toţi aceştia au fost pastori care au avut cercuri de biserică pe care le păstoreau.
Primul păstor cu pregătire teologică a fost fratele Lucaşa Sezonov, care, în anul 1928, după absolvirea Seminarului Baptist Teologic din Bucureşti, a fost chemat şi ordinat în această biserică. A păstorit biserica 2 ani. L-a urmat al doilea păstor local în persoana fratelui Cocuţ Ioan, până în anul 1939. Din cauza răspunderilor pe care le avea la Comunitate şi la revista Farul Creştin, fratele a propus bisericii angajarea unui alt predicator care să se ocupe de biserică. A fost chemat şi ordinat ca lucrător fratele Dumitraşcu David, în anul 1938, în luna martie. În anul 1940 a fost chemat şi ordinat ca păstor fratele Alexa Popovici şi a păstorit biserica până în anul 1945, când a fost chemat la Biserica Speranţa. Din luna iunie 1945 a fost chemat ca păstor fratele Petru Popovici, care a fost ordinat ca păstor iar fraţii Jirov Pavel şi Cristea Gheorghe ca şi diaconi. Fratele Pitt Popovici a păstorit biserica până în toamna anului 1953, când a plecat ca păstor la Biserica Baptistă nr. 1 din Timişoara.
Din data de 31 decembrie 1953 până în 1993 a fost păstor al bisericii fratele Chiu Mihai. Din data de 27.10.1991 a fost ales şi ordinat ca păstor al bisericii fratele Onisim Mladin, pastorul bisericii în prezent.
De asemenea, în 9 aprilie 2006 a fost ales şi ordinat cel de-al doilea păstor al bisericii, fratele Andrei Bulzan.
Fiecare dintre aceşti păstori a contribuit la continuitatea valorilor spirituale aducându în acelaşi timp şi o notă de originalitate specifică fiecăruia.
Creşterea bisericii, după statisticile pe care le avem, este următoarea:
În anul 1903 - 007 membri
În anul 1907 - 040 membri
În anul 1920 - 058 membri
În anul 1930 - 058 membri
În anul 1940 - 040 membri
În anul 1950 - 102 membri
În anul 1960 - 187 membri
În anul 1970 - 255 membri
În anul 1978 - 351 membri
În anul 2000 - 539 membri
În anul 2007 - 552 membri
Fiecare biserică baptistă are ca normă de viaţă şi lucrare învăţătura Scripturilor, dar după cum fiecare credincios este unic, tot aşa fiecare biserică este unică în felul ei. În acest sens, vom aminti câteva dintre caracteristicile specifice bisericii noastre.
1. A susţinut şi ajutat sub toate aspectele bisericile surori din jur. Ani de zile a fost susţinută lucrarea bisericilor din Sânicolaul Mic, Bodrog, Zădăreni, Credinţa, iar în prezent bisericile din Agrişul Mare, Sintea Mare, Hunedoara Timişana şi Coroi.
2. Biserica a cunoscut de-a lungul vremii fericirea de a da şi de a ajuta material pe alţii. Învăţaţi corect de către păstori, fiecare membru practică dărnicia în mod constant. Este cred semnificativ să amintim faptul că mai bine de ¾ din membri au o contribuţie lunară la bugetul bisericii. După ce am finalizat construcţia noului locaş de închinăciune, biserica a hotărât să-şi mărească contribuţia financiară atât în ajutorarea altor biserici care sunt în construcţie, cât şi în sprijinirea unor proiecte misionare în ţară sau în străinătate.
3. Biserica a fost printre puţinele biserici din ţară care şi-a angajat păstori locali, susţinându-i din fonduri proprii, chiar atunci când număra între 40-60 membri. În mai multe perioade, din resursele ei financiare a contribuit la salariul mai multor păstori care lucrau în zone cu venituri foarte modeste.
4. A preţuit lucrarea pastorală precum şi formarea de lucrători care să împartă drept Cuvântul. 2 Timotei 2:15 - Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului. Întâlnirile de studiu şi pregătire biblică de lunea seara au fost repede cunoscute în tot oraşul. Din acest cadru s-au ridicat mai mulţi păstori, care au ajuns să lucreze atât în ţară cât şi în străinătate. Dintre ei menţionăm: Ovidiu Bulzan, Nicu Atnagea, Nicu Brînda, Cornel Drăgoi, Onisim Mladin, Octavian Doboş, Dronca Vasile, Daniel Chiu, Fănică Bârniş, Chiu Aurel, Doru Butaş, Balta Teodor, Sorin Aioanei, Bălăceanu Florin, Julean Valentin, Hărduţ Daniel. Fratele Chiu Mihai are meritul de a fi format în timpul lucrării sale în biserică mai mulţi lucrători, care mai apoi au fost validaţi de biserică ca diaconi cu responsabilităţi dincolo de lucrarea strictă a bisericii. Biserica a avut de-a lungul anilor diaconi care au fost un factor de echilibru pentru credincioşi şi care au sprijinit lucrarea păstorului. Menţionăm aici nume ca: Cristea Gheorghe, Jiva Pavel, Farcaş Pavel, Jurjeu Gheorghe, Giurgiu Ioan şi Farcaş Sima. Într-o perioadă extrem de dificilă din punct de vedere politic, fratele Chiu şi-a asumat riscul ordinării unui număr de 5 diaconi tineri: Ovidiu Bulzan, Oprea Gheorghe, Nicu Atnagea, Cornel Drăgoi şi Onisim Mladin.
Azi simţim un impuls puternic să vorbim cu respect despre acei înaintaşi ai noştri în credinţă, care au ţinut stindardul Evangheliei prin vremuri grele şi ne-au lăsat nouă, ca moştenire, acea învăţătură şi practică creştină pentru care ne simţim şi noi pe viitor îndatoraţi. Această istorie ne aminteşte şi ne confirmă odată mai mult că slăbiciunile şi lipsurile le aparţin oamenilor, dar binecuvântarea şi progresul Îi aparţin lui Dumnezeu. De aceea numai Lui Dumnezeu I se cuvin mulţumirea şi slăvirea de la noi toţi astăzi.