Biserica Crestina Baptista Sfanta Treime Braila
descriere
MISIUNEA NOASTRĂ
Biserica Creștină Baptistă “Sfânta Treime” (BBST) Brăila există pentru a-L glorifica pe Dumnezeu prin oferirea unui cadru de creștere spirituală a credincioșilor în asemănare cu Isus Cristos, proclamând evanghelia harului în puterea Duhului Sfânt.
VALORILE NOASTRE
În lumina viziunii și misiunii noastre care ne motivează, ne gândim și ne rugăm să ne însușim următoarele valori:
1. BBST TREBUIE SĂ FIE ASEMENEA LUI CRISTOS TOT MAI MULT
Modelul nostru de maturitate și desăvârșire este Domnul Isus Cristos (Romani 8:29; Efeseni 4:13). Fiind trupul lui Cristos, biserica locală este chemată să reflecte gloria lui Dumnezeu, iubindu-L pe Crisos încât devine asemenea Lui (2 Corinteni 3:18).
2. PRIORITATEA BBST ESTE ÎNCHINAREA FAȚĂ DE DUMNEZEU ȘI IUBIREA FAȚĂ DE OAMENI
Închinarea și lauda față de Dumnezeu constau în exprimarea bucuriei și recunoștinței noastre față de harul primit în Cristos. Astfel, căutăm să Îl slăvim pe Dumnezeu în fiecare întâlnire și acțiune pe care le avem (Romani 12:1-2).
Iubirea de frați este strâns legată de faptul că experimentăm harul divin și îl revărsăm înspre toți cei din jurul nostru, în mod special față de frații noștri (Galateni 6:9-10; Romani 12:10-16; 1 Ioan 4:20). Biserica este o comunitate a iubirii neobișnuite, o alternativă reală pentru societatea în care trăim (Ioan 13:34-35).
3. CONSIDERĂM CĂ PREDICAREA ȘI ÎNVĂȚAREA SCRIPTURII SUNT CENTRALE PENTRU CONVERTIREA ȘI MATURIZAREA CREDINCIOȘILOR ÎN CADRUL BBST
Speranța noastră unică pentru transformarea și maturizarea credincioșilor este Cuvântul inspirat de Dumnezeu. Predicarea și învățarea Scripturii sunt instrumente rânduite de Dumnezeu și centrale în viața bisericii (Fapte 20:32; 1 Corinteni 1:21; 2 Timotei 3:15-17).
4. CREDEM CĂ EVANGHELIA HARULUI LUI ISUS CRISTOS ESTE ADEVĂRUL CENTRAL ȘI UNIC PE CARE BBST TREBUIE SĂ ÎL RĂSPÂNDEASCĂ CU ORICE COST
Evanghelia este Vestea bună a întrupării, morții, învierii și înălțării lui Isus ca Domn și Mântuitor. Prin credința în evanghelie se primește harul iertării de păcate, îndreptățirea și adopția, și este singura cale prin care omul poate fi împăcat cu Dumnezeu. De aceea, suntem chemați să facem cunoscut acest mesaj tuturor oamenilor fără discriminare și cu orice cost (1 Corinteni 15:1-4; Fapte 13:38-39; 20:24; Romani 3:22; 29-30).
5. CONSIDERĂM CĂ FORMAREA DE UCENICI ESTE ESENȚIALĂ ÎN VIAȚA BBST
Ucenicia reprezintă un proces de o viață, în comunitate, prin care credinciosul învață să umble zilnic cu Isus și să trăiască într-un mod vrednic de chemarea pe care a primit-o. Toate întâlnirile, activitățile și slujirile bisericii trebuie să aibă ca obiectiv formarea de ucenici (Matei 28:18-20; Fapte 14:21; Isaia 54:13).
Strâns legat de ucenicie este mărturia vieților transformate care oferă credibilitate evangheliei (Matei 5:13; Filipeni 1:27).
6. CREDEM CĂ BBST ESTE CHEMATĂ SĂ REFLECTE DRAGOSTEA LUI CRISTOS ÎN COMUNITATEA NOASTRĂ
Biserica este întruparea vizibilă a dragostei lui Cristos în orașul nostru. Ea este chemată să manifeste vizibil sacrificiu și preocupare pentru bunăstarea fizică și spirituală a semenilor din orașul în care ne ducem traiul, prin acte ale dreptății și ale milei (Matei 5:14; 44-48; Luca 10:25-37; Galateni 2:10).
7. MISIUNEA LOCALĂ ȘI GLOBALĂ ESTE FOCALIZAREA BBST
Mandatul bisericii este de a duce Vestea Bună până la marginile pământului (Matei 28:18-20). Atât misiunea locală cât și misiunea globală sunt esențiale în ascultarea de porunca lui Isus. De aceea dorim să pregătim, să trimitem și să susținem pe cei chemați să meargă de dragul Numelui lui Cristos. Popoarele lumii neatinse cu evanghelia trebuie să capete o atenție deosebită (Matei 24:14).
8. RUGĂCIUNEA ESTE MOTORUL VIZIBIL AL TUTUROR EFORTURILOR BBST
Rugăciunea exprimă cel mai clar dependența noastră față de mila și puterea lui Dumnezeu în toate aspectele vieții creștine. Biserica depinde permanent de intervenția divină pentru existența și lucrarea ei. De aceea dorim să căutăm fierbinte părtășia profundă cu Dumnezeu prin rugăciune planificată și spontană, atât în familii cât și în închinarea publică (Luca 21:36; Coloseni 4:3; 1 Tesaloniceni 5:17; 2 Tesaloniceni 1:11-12).
9. CREDEM CĂ SLUJIREA ÎN CADRUL BBST TREBUIE SĂ FIE CALITATIVĂ ȘI ORIENTATĂ PE DARURI
Orice lucrare realizată de biserică, în biserică și prin biserică trebuie să fie o lucrare spre gloria lui Dumnezeu, bazată pe puterea Duhului și în ascultare de Cuvântul lui Cristos. Dorim ca slujirea să fie făcută ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, și fiecare în parte să slujească potrivit cu darul spiritual și după măsura credinței pe care le-a primit (Coloseni 3:17, 23; Romani 12:6-8). În acest sens, evaluarea și darea de socoteală sunt importante.
10. CONSIDERĂM CĂ SLUJIREA ȘI CONDUCEREA BBST SE FACE ÎN ECHIPĂ
Cristos este Capul bisericii, iar Cuvântul Lui ne descoperă direcția și voia Lui. Credem că atât slujirea, cât și conducerea biseriicii, se găsesc sub autoritatea lui Cristos și se realizează în echipă, nu în mod individual. Pentru ca trupul să funcționeze sănătos, trebuie să existe armonie și fiecare membru în parte trebuie să contribuie la edificarea în credință pentru slava lui Cristos (Efeseni 4:16; Coloseni 1:18; 2:19; Fapte 14:23).
