Cenotaf (din greacă κενός / kenos = gol, τάφος / tafos = mormânt) este un monument funerar ridicat în amintirea unei persoane decedate, ale cărei oseminte se găsesc în alt loc sau au dispărut. De regulă, este un mormânt simbolic, făcut în memoria unei persoane care a murit în altă parte (în război, naufragiu etc.)

   În arheologie, cenotaf este un termen aplicat, uneori, monumentelor - inclusiv celor din epoca bronzului - care sunt asociate, de regulă, cu un mormânt care, atunci când este cercetat prin săpătură arheologică, se dovedește că nu a conținut rămășițe uman. Au fost descoperite cenotafuri badariene (4441-3860 î.e.n) în care corpul defunctului este înlocuit de o statuetă, depusă alături de văsciorul de ofrandă, într-un vas mai mare^.

   Un exemplu de cenotaf este cel al căpitanului Valter Mărăcineanu, care se află la Mănăstirea Samurcășești, declarat monument istoric cu codul LMI IF-IV-m-B-15274.04.
Un alt exemplu de cenotaf, foarte renumit, este cel din strada Whitehall din Londra, Regatul Unit.

  Marginile drumurilor și șoselelor României sunt pline de cenotafuri, monumente funerare care confirmă locul în care au avut loc accidente teribile de circulație. Ca tip de monument, aceste cenotafuri sunt comemorative, nu funerare; cenotafurile „propriu–zise” sunt cele de necesitate, care au fost înălțate în absența trupului și la care se oficiază, în mod simbolic, toate ritualurile funerare. Când corpul este înmormântat undeva și în alt loc se ridică un mormânt pur simbolic, el are valoare comemorativă.