1. Monoteismul

Cuvantul monoteism vine din grecescul μόνος (“monos”) = singur, si θεός (“theos”) = zeu/dumnezeu. Monoteismul este credinta intr-un zeu sau unitatea lui Dumnezeu. Religiile monoteiste care au fost si sunt si in prezent sunt urmatoarele: Iudaismul, Crestinismul, Islamismul (acestea trei au credinta in acelasi Dumnezeu), Zoroastrism (infiintata de catre profetul iranian Zoroastru, care a dainuit mai bine de 2500 de ani, si care are adepti si in prezent), Credința Bahá’í (a aparut in secolul al XIX-lea, si in prezent este raspandita in peste 200 de tari. Numarul celor care cred in aceasta religie sunt de aprox. 6 milioane), Sikhism (se numara printre cele mai tinere religii din lume, aparuta in secolul al XV-lea) etc. Unele religii monoteiste, atribuie calitati, sau conotatii dumnezeului lor, ca sa poata fi diferentiat de ceilalti dumnezei.

Sa luam pe rand cele trei mari religii monoteiste:  Iudaism, Crestinism si Islamism.

1. Iudaismul: a fost prima religie monoteista, care a afirmat existenta unui Dumnezeu unic. Cuvantul Iudaismprovine din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraica יהודה, Yehudah, „Iuda”; in ebraică: יַהֲדוּת,Yahadut. A aparut sec. al XIX i.Hr. din Avraam (primul om care a crezut in revelatia Dumnezeului unic), Isaac si Iacov (Israel – numele dat lui Iacov, tatal Israelitilor). Poporul Israel se considera, la un anumit moment al istoriei sale “poporul ales al singurului Dumnezeu”.

Cartea fundamentala a iudeilor este Tora, primele 5 scrieri ale lui Moise (Pentateuh). A fost scrisa intr-un limbaj arhaic, acum 3000 de ani. In trecerea secolelor, Tora a fost interpretata in foarte multe feluri. Interpretari bazate pe traducerea unui cuvant sau pe punctuatii diferite au dus la dispute interminabile intre inteleptii evrei.

1. Crestinismul: provine din limba latina, de la cuvantul christianus derivat de la Christos. In limba greaca, Christos, Χριστός Christós inseamna “cel uns”. Unicitatea lui Dumnezeu in Crestinism, include: divinitatea Tatalui, divinitatea Fiului si divinitatea Sfantului Duh, formand Sfanta Treime (trei persoane de-o unica substanta). Din acest fapt, musulmanii ii considera pe crestini ca fiind politeisti. Sfanta Treime, nu o intalnim insa la Martorii lui Iehova, pentru ca ei Il considera pe Isus, inferior Tatalui, dar cu toate acestea ei se considera crestini, desi nu sunt. Cartea principala a crestinilor este Biblia, care contine 66 de carti. Este impartita in doua parti: Vechiul si Noul Testament. Institutia specifica Crestinismului este Biserica.
2. Islamismul: a preluat si a adaptat foarte multe elemente de la Iudaism si Crestinism. La fel ca si iudeii, musulmanii Il considera pe Isus Hristos un profet care a trait in Palestina, si nicidecum Fiul lui Dumnezeu. De asemenea ii considera pe crestini, politeisti. Religia islamica este a doua religie in lume ca numar de convertiti, dupa Crestinism. A fost infiintata in secolul al VII-lea, in peninsula Arabica, de catre profetul Mohamed. Cartea fundamentala a musulmanilor este Coranul. Ei considera ca Dumnezeu a revelat in mod direct cuvantul Sau prin profetul Mohamed. Baza credintei lor se gaseste in shahādatān („doua marturii”): lā ilāhā illā-llāhu; muhammadur-rasūlu-llāhi — „Nu exista dumnezeu in afara de Dumnezeu; iar Muhammad este trimisul lui Dumnezeu.” Pentru a deveni musulman, un om trebuie sa recite si sa creada aceste cuvinte.

„Evreii, mahomedanii si crestinii sunt trei expresii ale aceluiasi monoteism, iar glasul traditiei lor autentice si stravechi este si cel mai cutezator si mai plin de incredere din istorie. De ce nu ar fi posibil atunci ca, in loc sa genereze opozitii ireconciliabile, numele acestui unic Dumnezeu sa duca la un respect reciproc, la intelegere si coexistenta pasnica? De ce sa nu privim cu incredere la ziua in care, fara nici un prejudiciu adus dezbaterii teologice, vom descoperi ceea ce este atat de evident si totusi atat de greu de acceptat – si anume ca, in calitate de fii ai aceluiasi Tata, suntem prin urmare cu totii frati?”

 (Papa Paul al Vl-lea, La Croix, aug.11, 1970)

 2. Politeismul

Cuvantul politeism provine din limba greaca (πολυθεός , format din πολύς „mulți” si θεός „zeu”) Termenul „politeism” s-a nascut in lumea iudeo-crestina, fiind folosit pentru prima oara de Filon din Alexandria, pentru a descrie religia grecilor in comparatie cu cea iudeo-crestina. O data cu raspandirea crestinismului in bazinul mediteranean si in Europa, non-crestinii si non-iudeii erau inclusi in termenul „neamuri”, termen folosit la inceput de catre iudei pentru a-i desemna pe non-iudei. Jean Bodin relanseaza in anul 1580 folosirea termenului.

Unii politeisti sustin ca zeii sau dumnezeii sunt fiinte distincte si separate, dar se poate crede intr-un principiu unficator, aici fiind inclus acel principiu „unul” al platonistilor. Alti politeisti considera multitudinea divinitatilor lor ca fiind o reprezentare a unei mai mari unitati divine; nu un dumnezeu personal, ca in religiile monoteiste, ci o realitate pluralista a divinului.

Religiile politeiste nu isi pun problema originii lumii si a creatiei; lumea, in cea mai mare parte a ei, este eterna, avandu-si, probabil, originea intr-un haos primordial, prin interventia mai mult sau mai putin evidenta a zeilor ea ajungand sa arate asa cum este astazi.

Cele mai cunoscute religii politeiste sunt:

1. Budismul este o religie si o filozofie orientala avand originea in India in secolul al VI-lea i.Hr. si care s-a raspandit ulterior intr-o mare parte a Asiei Centrale si de Sud-Est. Se bazeaza pe invataturile lui Gautama Siddhartha ( Buddha Shakyamuni ), ganditor indian care a trait intre 563 i.Hr. si 483 i.Hr.. De-a lungul timpului, budismul a suferit numeroase scindari, in prezent fiind o religie foarte divizata, fara o limba sacra comuna si fara o dogma stricta, clar formulata. Budismul apartine grupului de religii dharmice alaturi de hinduism si de jainism, pastrand o puternica influenta a elementelor constituente ale acestor doua religii. Mai este numit si „Buddha Dharma”, ceea ce inseamna in limbile sanscrita si pali (limbile textelor antice budiste) „invataturile Celui Luminat”.
2. Hindusimul este reprezentat de credinta in Brahman. Brahmanul este sinele suprem. Este absolutul divin: toti zeii religiei hinduse nu sunt decat fatete si incarnari ale lui Brahman. Cuvantul „hindu” este legat de fluviul Indus si desemneaza pe locuitorii spatiului indian, inainte de sec. al XIX-lea neexistând cuvantulhinduism. Etimologic vorbind sensul cuvantului este de origine persana si inseamna „oamenii de dincolo de Indus”. Acest cuvânt a fost inventat prin mimetism de la termenii creștinism, iudaism, etc. Este religia care a primit numele (ca și iudaismul) dupa numele poporului si nu al fondatorului sau doctrinei.
3. Taoismul sau Daoism; in limba chineza Daojiao 道教, in traducere „invatatura lui Tao” este o religie originara in China, institutionalizata ca atare aproximativ in secolul II i. Hr. S-a desprins dintr-o miscare filozofica nascuta din imbinarea filosofiei chinezesti antice si operele spirituale ale lui Lao Zi. „Diversi filozofi chinezi, scriind probabil in secolele 5-4 i.Hr, au expus o suma de idei si un mod de viata care au ajuns sa fie cunoscute sub numele de taoism, calea cooperarii dintre om si tendinta sau cursul lumii naturale; principiile acestei tendinte pot fi descoperite in ritmurile regulate ale apei, gazelor si focului, ritmuri care sunt ulterior intiparite sau reproduse in cele din piatra si lemn si, mai tarziu, in multe dintre formele artei.”
4. Sintoismul au shinto (神道) este religia traditionala a Japoniei si o fosta religie de stat a acestei tari. Fiind o religie politeista, implica venerarea unor zei numiţi kami (神). Multi kami sunt divinitati locale si pot reprezenta spirite sau genii ale unor anumite zone geografice, insa exista si unii zei care personifica monumente sau procese naturale majore: de exemplu, Amaterasu, zeiţa soarelui , sau Muntele Fuji. Shinto este un sistem de credinte animist. Cuvantul Shinto este format prin alaturarea a doua caractere japoneze (Kanji): „神” (shin), insemnand zei sau spirite (cand este singur, caracterul se citeste kami) si „道” (tō), insemnand drum, cale filozofica (acelasi caracter se foloseste in scrierea chineza pentru cuvantul Tao). Astfel, Shinto se traduce prin Calea zeilor. Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, sintoismul si-a pierdut statutul de religie de stat a Japoniei. Desi cateva invataturi si practici sintoiste au devenit proeminente in timpul razboiului, ele nu mai sunt acum transmise generatiilor urmatoare, in timp ce altele cum ar fi omikuji (ghicirea destinului) si traditiile de Anul Nou persists si in ziua de astazi.

sursa: crestiniromani.wordpress.com