Acestia îsi au originea de la cãlugãrul Inochentie (Ioan Levizor), moldovean din judetul Soroca, nãscut în anul 1873. Ca sectã dateazã de prin anul 1910. El si-a fãcut noviciatul la Mãnãstirea Dobrusa, judetul Orhei, de unde apoi, dupã 4 ani de ascultare ca frate, a trecut împreunã cu alti tovarãsi pe la alte mãnãstiri de prin Rusia (Kiev si Petrograd). Dupã câtva timp se întoarce din nou în Basarabia si se asazã la Mãnãstirea Chitcani (Noul Neamt), iar de aici în scurtã vreme trece la mãnãstirea din Balta (în apropiere de Nistru), la invitatia staretului acestei mãnãstiri.

În anul 1909 si 1910 Inochentie a primit hirotonia în diacon si respectiv în preot la Balta. Moldovenii fãceau aici mari pelerinaje la mormântul fostului staret Teodosie Levitchi, socotit ca sfânt, fãcãtor de minuni. (Acesta, nãscut în 1791 si mort în 1845, fiind sub impresiile revolutiei franceze din 1789, predicase impresionant si convingãtor apropierea sfârsitului lumii si a înfricosatei judecãti). Pelerinilor moldoveni, Inochentie le predica si le fãcea slujba în limba românã, cu o tinutã plinã de evlavie si de convingere, încât tot mai multi pelerini veneau la Balta. Slujbele în limba românã a lui Inochentie au fãcut însã pe arhiepiscopul Serafim al Chisinãului sã punã la cale transferarea lui de la Balta într-un loc unde sã nu mai aibã prilej de a predica si sluji româneste si anume la una din Mãnãstirile Valaam sau Solovãt de la Marea Albã.

Inochentismul a pãtruns la noi în judetele Fãlciu, Tutova, Covurlui si chiar în Bucuresti, unde s-au încercat tratative cu Tudor Popescu si D. Cornilescu, sefii tudoristilor. Inochentistii nu au un principiu de credintã si nici vreo doctrinã specificã, sistematicã, ci sunt cu totul inculti si deci incapabili de a-si formula vreo mãrturisire de credintã, practicând mai mult un misticism religios.

Începuturile activitãtii lui Inochentie erau alimentate de rãtãciri. În predicile lui de la Balta, sustinea cã este trimis de fostul staret de mare faimã, Teodosie, ca sã pregãteascã pe oameni pentru ziua sfârsitului, când ei vor fi judecati de Teodosie. Dupã Inochentie, sfârsitul lumii avea sã fie în anul 1913, de aceea îndemna pe oameni sã nu se cãsãtoreascã, iar pe cei cãsãtoriti îi îndemna sã nu aibã copii si sã-si lase averile. Cei bolnavi – zicea el – sã se ungã cu untdelemn din candela de la mormântul lui Teodosie si sã se roage.

Împãrtãsea pe oameni în urma predicii sale fãrã a fi spovediti. Este posibil ca Inochentie sã fi practicat si alte rãtãciri. Totusi intentia lui nu a fost de a crea o miscare religioasã despãrtitã de Bisericã sau o sectã. Biografii minutiosi ai lui Inochentie sustin cã Inochentie nu a fost niciodatã creatorul miscãrii de la Balta. Abaterile lui Inochentie mentionate mai sus n-au rãmas la dimensiunile lor initiale, cãci poporul habotnic le-a exagerat si le-a înmultit din ce în ce mai tare, pânã când separarea de Bisericã a devenit în chip evident un fapt împlinit.

 

Rãtãcirile la care au ajuns aderentii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt urmãtoarele:

 

1) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (dupã unii Sfântul Ilie, dupã altii un sfânt mare în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar dupã altii este Hristosul crestin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred, îi asteaptã iadul;

2) Existã un Duh Sfânt masculin care este Inochentie si unul feminin, care este sora lui Inochentie;

3) Omul trebuie sã pãcãtuiascã pentru ca sã aibã apoi de ce sã se pocãiascã si ca Dumnezeu sã aibã de ce sã-l ierte;

d) Sfintii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail si altii se întrupeazã în fratii predicatori;

4) Viata lor este în comun si se numesc „frati”;

5) Cultul lor este unitar, cãci desi unii dintre acestia (cei mai multi) respectã cultul ortodox si chiar participã la el, altii în schimb sunt fie prea rigoristi (îmbrãcati mai mult cãlugãreste si printr-un ascetism exagerat îsi schimonosesc trupul smulgându-si unghiile si pãrul), fie prea libertini (adunându-se în pesteri subterane unde practicã adevãrate orgii). În general, ei pretuiesc pomenile si slujbele pentru morti;

6) sunt împotriva calendarului îndreptat, fãcând corp comun cu stilistii.