Macedonianismul- denumită şi  erezia pneumatomahiană – o erezie creştină din secolul al patrulea care nega deplina personalitate şi divinitate a Sfântului Duh. Potrivit acestei erezii, Sfântul Duh a fost creat de Fiu şi ca atare era subordonat Tatălui şi Fiului. (În teologia creştină ortodoxă, Dumnezeu este unul ca esenţă, dar întreit ca persoană — Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt distincţi şi egali.) Cei care au acceptat erezia…

Macedonianism este o erezie anti-trinitariană gândită de un grup de oameni cunoscuţi ca Pneumatomachi (Combatanţii Sfântului Duh) şi au fost astfel numiţi după Macedonius, care a fost patriarh al Constantinopolelui.

Macedonienii - O sectă eretică care a înflorit în ţările adiacente Helespontului (Dardanele) în ultima jumătate a secolului al patrulea şi începutul celui de-al cincilea. Ei negau divinitatea Sfântului Duh, de unde şi numele de Pneumatomachi sau combatanţi împotriva Duhului. Macedonius, fondatorul lor, a fost introdus în episcopia Constantinopolelui de către arieni (342 A.D.), apoi înscăunat de Constantius, care pentru a doua oară îl respinsese pe Pavel, episcopul catolic. Este cunoscut în istorie pentru persecuţiile sale asupra novaţianilor şi catolicilor; deoarece ambele grupări susţineau consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl. El nu numai că i-a respins pe cei ce refuzau să intre în comuniune cu dânsul, ci i-a şi întemniţat pe unii şi i-a deferit pe alţii tribunalelor.

 

Grigore din Nyssa - DESPRE DUHUL SFÂNT ÎMPOTRIVA URMAŞILOR LUI MACEDONIUS - Ar fi chiar nedemn să dau vreun răspuns la toate declaraţiile care sunt nebune; cel puţin aşa ne spune sfatul înţelept al lui Solomon, „să nu răspunzi unui nebun după nebunia lui”. Dar este un pericol ca nu cumva prin liniştea noastră eroarea se predomine peste adevăr, şi astfel buba putrezită a acestei erezii să invadeze, şi să facă dezastru din cuvântul sănătos al credinţei. Mi se pare mie, prin urmare, de a fi imperativ în a răspunde, nu chiar după nebunia acelor oameni care oferă obiecţii de o asemenea descriere faţă de Religia noastră, ci pentru corectarea ideilor lor depravate. Căci acel sfat citat mai sus din Proverbe oferă, cred eu, lozinca nu pentru tăcere, ci pentru corectarea acelora care arată un anumit act de nebunie; răspunsurile noastre, mai precis, nu trebuie să decurgă la un nivel al concepţiilor nebune, ci mai degrabă de a răsturna acele păreri negândite şi induse în eroare în ceea ce priveşte doctrina.