Secta - notiunea de secta

Potrivit specialistului Jean Francois Mayer: "In limba engleza exista o diferenta intre cuvintele secta si cult. Termenul secta desemneaza un grup schismatic, infiintat de credinciosii ce au parasit Biserica lor de origine pentru a crea noua miscare, in care se vor stradui sa vada o intoarcere la mesajul adevarat si nealterat al traditiei din care provin. Unii sociologi recurg totusi la conceptul de cult, intr-un sens nedoctrinar, pentru a desemna un grup recent creat (o noua religie in stadiu incipient), redus, slab organizat, strans in jurul unui conducator charismatic". "Termenul de secta (ce aminteste ideea de ruptura, despartire, excludere) a fost intrebuintat adeseori, unor grupuri ce se indepartasera de credintele Bisericii universale." 

Preluam aceste definitii aparute in spatiul euro-atlantic, ca fiind potrivite pentru a desemna fenomene religioase tipice acestui spatiu in ultima mie de ani: sectarismul si secularizarea.

Secta scientista

Sectele aparute in a doua jumatate a secolului trecut au fost denumite in sociologia religiilor "noi miscari religioase" (new religious move-ments NME). Spre deosebire de "vechile miscari religioase", sectele neoprotestante "clasice", noile miscari nu se mai desprind acum dintr-o biserica, ci constituie aparitii total din afara bisericii. Ele nu mai au acea "intoarcere la mesajul adevarat si nealterat al traditiei din care provin", ci au un caracter de separare de organismul social secularizat, de cultura, stiinta si morala acceptata de catre societatea occidentala, fiind in acest sens niste dizidente culturale si sociale.

In cadrul acestor noi miscari de la sfarsitul secolului trecut, se poate distinge un grup de secte scientiste, printre care se remarca scientologia si raelienii.

Miturile OZN - ufolatria

Acestia din urma se incadreaza in limitele sectelor scientiste la subdiviziunea secte ufolatre, adica acele grupari ce se centreaza intr-un fel sau altul pe cultul extraterestrilor si al OZN-urilor (engl. Unidentyfied Flying Objects UFO), fiind la ora actuala cea mai reprezentativa in domeniu.

Secta Rael - istoricul, fondatorul, doctrina, Clonaid, asertiuni

Scurt istoric

Potrivit site-ului web oficial al sectei: "La data de 13 decembrie 1973, viata pilotului de curse Claude Vorilhon, in varsta de 27 de ani (n. 1946) a avut o intorsatura radicala. Intr-un vulcan de langa Clermont-Ferrand, Franta, el a vazut un OZN de 7 metri in diametru, facut dintr-o folie subtire de metal argin care se misca in totala tacere.

O fiinta radianta a iesit de acolo si i-a inmanat lui Rael un mesaj ce revela adevarata origine a omenirii. Extraterestrul, care s-a numit pe sine Yahwe Elohim a dictat un mesaj adresat intregii omeniri si a fagaduit sa se intoarca public, aducand cu sine pe toti profetii din trecut, asa cum a fost propovaduit in diferitele religii. El a explicat cum a fost cand extraterestrii Elohim au initiat toate religiile ca pe o cale de educare progresiva a nivelului de dragoste si constiinta al omenirii, desi oamenii au sfarsit inevitabil prin a distorsiona mesajul lor si a folosi religia pentru avantaje politice.

Acest mesaj este capitolul final al tuturor religiilor, este cheia care permite fiecaruia sa inteleaga ca ceea ce consideram a fi Dumnezeu sunt de fapt niste oameni ca si noi, numai cei mai avansati, care ne iubesc foarte mult si au asteptat ca noi sa atingem un nivel in care putem in sfarsit sa-i intelegem.

raelian1

Vehicolul pentru acest nou mesaj s-a numit "Miscarea Raeliana". De la infiintarea in anul 1973, aceasta s-a raspandit rapid in tarile francofone din Europa, Africa si America si este astazi in rapida expansiune in Asia. Mesajele au fost traduse in engleza si in alte limbi - pana acum in total 25 - miscarea exista in 84 de tari ale lumii, si are peste 55.000 de membri. in toata lumea exista aproximativ 130 de ghizi, sau preoti raelieni si 24 de episcopi".

Potrivit lui Rael, toata viata pamanteasca, incluzand fiintele umane, a fost la inceput creata stiintific in laboratoare de catre Elohim, un popor avansat din spatiu, folosindu-si maiestria lor desavarsita a ingineriei si a sintezei ADN. Urmele lucrarii lor pot fi intalnite si in Biblie, care este cea mai veche carte ateista din lume, intrucat cuvantul "Elohim", care apare in versiunea originala ebraica inseamna "cei ce au coborat din cer".

Cu toate ca valorile predate de catre religiile traditionale nu mai corespund vietii actuale, oamenii au in continuare nevoi spirituale fundamentale. Religia raeliana raspunde acestei nevoi oferind valori care se acorda perfect cu secolul XXI: acceptarea divortului, contraceptiei, avortului, eutanasiei (sinucidere asistata), si casatoria preotilor si preoteselor (neacceptata in catolicism). Ca si budismul, religia raeliana este o religie ateista.

Fondatorul Rael

In prima sa carte, Rael descrie cum, la varsta de 27 de ani in calitate de ziarist de sporturi auto si pilot de curse in devenire, a luat contact cu o farfurie zburatoare in Auvergne, in sudul Frantei, in decembrie 1973.

Timp de sase zile, un mic om verde i-a explicat in franceza originea pamantenilor. El i-a mai talcuit de asemenea toate tainele din Scriptura. Minunea hranirii multimilor cu paine de catre Iisus, de pilda, a fost de fapt o "mancare sintetica deshidratata - care, prin adaosul de apa, a crescut de cinci ori in volum".

Strainul spatial l-a informat pe Claude ca adevaratul sau tata era un extraterestru care a impregnat-o pe mama sa. Strainul i-a cerut lui Claude sa raspandeasca cuvantul si sa-si schimbe numele in "Rael", care inseamna "mesager" in limba spatiala, o combinatie inedita dintre Ra - "soare" si - el, "Dumnezeu".

Mama sa era catolica, iar tatal lui evreu - asa a crezut pana cand a aflat ca era jumatate extraterestru. Rael nu si-a testat niciodata ADN-ul cu al tatalui sau. "Nu este nimic de gasit", spune el. "Codul genetic al Elohim-ilor s-a amestecat cu oamenii si a creat poporul evreu. El va arata ca sunt evreu si nimic mai mult".

In acest sens, pe reteaua internet se pot intalni speculatii neoprotestante fundamentaliste legate de interpretarea textelor de la Facerea, VI, 2, 4: "Fiii lui Dumnezeu, vazand ca fiicele oamenilor sunt frumoase, si-au ales dintre ele sotii, care pe cine a voit. In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime".

Interpretarea ufologista socoteste ca "fiii lui Dumnezeu" sunt acesti ingeri cazuti(Nephilim), "extraterestri" desigur ce au creat aceasta rasa hibrida a uriasilor prin cuplarea cu frumoasele pamantence. Aceasta eroare tradeaza ignorarea interpretarii patristice ortodoxe ce a socotit ca acestia erau urmasii lui Set, deci oameni.

"Identificarea "fiilor lui Dumnezeu" cu ingerii sau fiintele ceresti se intemeia in parte pe cartea apocrifa a lui Enoch. Aceasta interpretare rabinica destul de raspandita in veacul intai si al doilea de dupa Hristos poate fi gasita la scritorii evrei Iosif Flavius (Antichitati iudaice 1, 3) si Filon din Alexandria (Uriasii), ca si in unele scrieri gnostice(de ex. invatatura lui Valentinian). Unii dintre primii scriitori crestini au primit si ei din greseala aceasta interpretare". 

Organizatia si scopurile ei

Potrivit site-ului oficial: "Urmand instructiunile extraterestrului, Rael a infiintat "Miscarea Raeliana", o organizatie internationala. Este o organizatie ateista, spirituala si non-profit, "ateista" deoarece demistifica vechiul concept de Dumnezeu, "spirituala" deoarece ne leaga de creatorii nostri si de infinitate, si "non-profit" din cauza ca nici un membru nu este salarizat, nici macar Rael insusi.

Scopurile miscarii sunt: de a informa fara sa convinga; de a intemeia o ambasada pentru extraterestri; de a cataliza o societate adaptata viitorului. Aceasta noua filosofie, unde se intalnesc spiritualitatea cu stiinta, este predata la seminarii internationale pe fiecare continent. Miscarea publica de asemenea magazinul trimestrial

"Apocalypse". 

Clonaid

Institutia Clonaid, care isi are sediul in Las Vegas, Nevada, a fost intemeiata de catre raelieni in februarie 1997, imediat dupa anuntarea donarii oii "Dolly". In anii 1990, Quebecul a garantat statutul de religie miscarii raeliene. Raelienii au distribuit prezervative tinerilor prin programe destinate adolescentilor canadieni. Ei au incercat de asemenea sa convinga pe romano-ca-tolici sa renunte la credinta lor. "Bratul" stiintific al miscarii este Clonaid, destinata ajutorului cuplurilor sterile si homosexuale de a avea copii.

Chimista Brigitte Boisselier a anuntat la data de 27 noiembrie 2002, nasterea in jurul datei Craciunului a primului copil clonat ce va fi gemen identic al mamei sale cel putin o lunga perioada de timp.

Acest eveniment va marca inceputul unei noi ere in reproducerea umana - prima nastere asexuala, prima data cand un copil conceput nu a fost produsul amestecului genetic al mamei si al tatalui, ci reproducerea identica a unuia din parinti. Apoi ea a spus ca un cuplu american astepta prima nastere prin donare, o fetita, spre sfarsitul anului 2002.

Clonarea produce un duplicat genetic al unei creaturi. Metoda predominanta in lume consta in extragerea nucleului, sau miezului, dintr-un ovul si inlocuirea sa cu ADN de la un donator. Acest ADN "reprogrameaza" ovulul, transferandu-i intregul cod genetic al donatorului.

Dr. Brigitte Boisselier este o raeliana - si chiar "episcop". La conferinta de presa ea a aparut purtand medalionul de argint raelian ce combina Steaua lui David si un fulg de zapada, simbolizand spatiul si timpul infinit.

Clonarea umana este in inima teologiei raeliene a "creatiei stiintifice", pe care raelienii o descriu ca pe o alternativa atat la evolutionismul darwinist, cat si la dogmele marilor religii. "Clonarea este cheia vietii vesnice", spune Rael. Grupul poseda propriul parc tematic, UFO-land, langa Montreal.

Asertiuni raeliene

Mesaj extraterestru: Savanti de pe alta planeta au creat intreaga viata pe pamant folosind ADN. "Extraterestrii erau inalti de aproximativ 1, 30 de metri, aveau par lung negru, ochi migdalati, piele maslinie si degajau armonie si umor. Unul dintre ei i-a spus lui Rael ca "noi suntem cei ce am creat toata viata pamanteasca, voi ne-ati considerat zei, noi am fost la originea marilor voastre religii. Acum sunteti destul de mari ca sa intelegeti aceasta, am dori sa stabilim contacte oficiale printr-o ambasada".

Mesajele dictate lui Rael explica faptul ca viata pe pamant nu este rezultatul evolutiei intamplatoare, si nici lucrarea vreunui Dumnezeu supranatural. Este o creatie deliberata, folosind ADN-ul, a unor indivizi superiori din punct de vedere stiintific, care au creat oamenii efectiv dupa chipul lor, lucru care ar putea fi numit "creationism stiintific".

Informatii asupra acestor oameni de stiinta si a lucrarilor lor, cat si asupra simbolurilor perene ale acestora pot fi regasite in scrierile vechi ale diferitelor popoare. Lasand umanitatea sa evolueze singura, elohimii au mentinut totusi legaturile cu noi, prin intermediul profetilor, ca Buddha, Moise, Iisus si Mohamed, acestia toti fiind alesi si formati de ei.

Rolul profetilor a fost acela de a educa omenirea progresiv, prin mesajele pe care le-au transmis, de fiecare data adaptate la nivelul cultural si de comprehensiune al vremii. Acestia au avut si obligatia de a lasa "urme" ale elohimilor pentru ca noi sa fim in stare sa-i recunoastem drept creatori si partasi la viata noastra, atunci cand vom fi avansat destul pentru a putea intelege.

"Exista un numar infinit de universuri ca al nostru care sunt vesnice. Aceasta este esenta mesajului recent al savantilor de la universitatea din Barcelona si Tufts University din Boston. Teoria lor, care va fi publicata in toamna viitoare in Gravitation and Quantum Cosmology Journal, este de fapt total confirmata de cercetarile facute de catre Alan Guth de la Massachusetts Institute of Technology. Teoria universului infinit a fost anuntata acum 28 de ani de catre Rael, intemeietorul miscarii raeliene", alaturi de alte previziuni cum ar fi posibilitatea donarii unei fiinte umane si depasirea vitezei luminii".

Pentru raelieni, evolutia este de baza. Elohim-ii si-au clonat propriul ADN ca sa creeze rasa umana intr-un laborator acum 25.000 de ani. Rael sustine ca este fratele vitreg al lui Hristos si ca poate sa strabata o distanta de doi ani lumina in 25 de minute fara nava spatiala. Raelienii iubesc ierarhia. Ei se grupeaza in sase niveluri, incepand de la novice la Rael insusi, care ocupa singur cel de-al 6-lea nivel."

Suntem denumiti "cult". Dar noi nu suntem o religie. Dumnezeul nostru este stiinta"."Primul templu al religiei evreiesti a fost de fapt o ambasada in jurul careia s-a construit vechiul oras. Elohim-ii asteapta acum ca Statul Israel sa acorde un statut extra-teritorial pentru noua ambasada, "al treilea templu", dar pana acum nu s-a primit nici un raspuns pozitiv din Israel""Noi suntem oamenii de astazi care folosesc tehnologia de maine cu religiile si gandirea de ieri. Datorita Elohim-ilor vom fi capabili sa atingem noi niveluri spirituale prin adoptarea propriei lor religii, "una ateista", cea a infinitatii reprezentata de simbolul lor. Ghizii miscarii raeliene vor deveni preotii acestei noi religii, permitand fiintelor omenesti sa simta armonia cu micro- si macro-infinitul, si sa realizeze ca noi suntem pulbere de stele si energie vesnica. 

Spiritualitatea si stiinta vor conlucra in sfarsit, eliberate de spaimele medievale care au bantuit trecutul nostru. Aceasta ne va permite sa devenim noi insine "dumnezei" asa cum s-a scris de demult in vechile scripturi".

Noul mit scientist - extraterestrii

Fenomenul OZN a devenit in deceniile actuale cea mai populara religie din America. Aceasta afirmatie a fost facuta printre altii de catre cercetatorul John Whitmore in studiul Religious Dimensions ofthe UFO Abductee Experience.

In paralel cu aceste aspecte ce tin de domeniul fenomenului sectant, domeniul OZN a fost abordat si de catre cercetatori ai organizatiilor secrete de. tip franc-masonic, asa cum a fost cel ce semneaza sub pseudonimul Jan van Hel-singlfi.

Dupa un expozeu documentat si pertinent asupra conspiratiilor pe scara mondiala orchestrate de diferite organizatii secrete, autorul (autorii?) abordeaza tema OZN-urilor de pe pozitia acreditarii vietii extraterestre. Potrivit lucrarii, recunoasterea oficiala a fenomenului ar putea duce printre altele la faptul ca: "Toate religiile ar fi nevoite sa-si schimbe dogmele. Nimeni nu doreste acest lucru".

O apologetica anti OZN este prezentata si de autorul francez Marc Dem in lucrarea sa:

"Anticrist 666", in cap. 20 intitulat "Timpul blasfemiei si misionarii extraterestrilor". La intrebarea daca fenomenul OZN are vreo legatura cu satanismul, cercetatorul J. M. Lesage raspunde afirmativ in studiul sau intitulat: Secretul diabolic al OZN-urilor, in care afirma printre altele ca martorul acestor evenimente: "pierde brusc legatura cu realitatea prezenta pentru a se pomeni instantaneu in alta "realitate" care nu exista, tinand de domeniul iluziei magice".

 

O analiza ortodoxa pertinenta a fenomenului a fost facuta de catre Ieromonahul Serafim Rose. Astfel, potrivit Parintelui Serafim, filosofia SF ar putea fi rezumata astfel:

1. Religia in sens traditional este fie cu totul absenta, fie prezenta in mod accidental sau artificial.

"Dumnezeu", atunci cand este mentionat, este prezentat ca o putere vaga si lipsita de contur, iar nu ca o fiinta personala (de ex. "Forta" din Razboiul Stelelor, energie cosmica care are atat un aspect pozitiv, cat si unul negativ). 

2. In centrul universului SF nu se mai situeaza Dumnezeu, ci omul, dar nu omul asa cum il cunoastem noi astazi, ci asa cum va

"deveni" el in viitor, conform mitologiei evolutioniste moderne. Cercetatori ca Erich von Danniken, au cautat sa explice o serie de pasaje biblice prin ipotezele farfuriilor zburatoare, ajungand la interpretari de-a dreptul aberante. 

3. Capacitatile si performantele exceptionale ale fiintelor extraterestre si propovaduirea unei filosofii

"spirituale" care se plaseaza "dincolo de orice religie". 

4. "Fiintele avansate" din spatiul cosmic sunt adesea inzestrate cu calitati "mantuitoare", iar aterizarile navelor spatiale sunt semnul unor evenimente "apocaliptice" - de obicei sosirea unor fiinte binevoitoare care sa conduca "oamenii in progresul lor evolutiv". 

Concluziile trase de Ieromonahul Serafim Rose plaseaza tot spectrul OZN si SF sub semnul ratacirilor duhovnicesti accelerate in vremea noastra. Aparitiile si intalnirile de gradul III se pot datora actiunilor directe ale diavolilor, ce isi iau infatisarea potrivita asteptarilor culturale ale epocii si locului respectiv.

Potrivit lui J. Mayer: "Miscarea raeliana, citeaza din belsug Biblia pentru a extrage argumente in favoarea miscarii "farfuriilor zburatoare", insa universul sau nu mai este deloc crestin. impingand pana la capat logica unei creatii a extraterestrilor, Miscarea raeliana il elimina hotarat pe Dumnezeu si se prezinta drept o "religie atee" ("religie" in sensul etimologic de "ceea ce leaga" - de extraterestri in cazul de fata).

Sa profitam de acest exemplu pentru a preciza ca nu trebuie sa ne imaginam un grup de vizionari nebuni si extravaganti. Acesta poate fi portretul adeptilor catorva mici grupuri, dar nu al raelienilor, atrasi din contra de caracterul foarte "rational" al mesajului lui Claude Vorihon: nici vorba de supranatural, totul se explica "stiintific".

Atat in privinta rationamentului, cat si in cea a integrarii socio-profesionale, raelienii sunt desigur, in medie, la fel de "normali" ca si credinciosii obisnuiti ai unei parohiicatolice sau protestante. Aceasta observatie este valabila si pentru alte miscari ale caror credinte ne uimesc.

Cu invazia OZN-urilor, cerul a fost "reabilitat", subliniaza Kurt Hutten. "Considerat odinioara drept locasul lui Dumnezeu si al lumii ingerilor", el fusese demitizat. "Cei ce cred in OZN-uri l-au remitizat, insa in spiritul lumii moderne, laicizate. Nu mai este locuit de entitati divine, ci de fiinte de tip uman, foarte evoluate.

Iar acestea vin sa aduca o solutie problemelor contemporane, in ceasul in care viitorul omenirii ne ingrijoreaza; dezvoltarea mitului farfuriilor zburatoare in anii ce au urmat Hirosimei nu este o simpla coincidenta de cronologie, cu atat mai mult cu cat s-au inmultit foarte repede interpretarile ce asociaza invazia extraterestra cu un avertisment asupra pericolelor autodistrugerii speciei umane. Miscarea farfuriilor zburatoare este oare un demers stiintific? Este discutabil. O credinta neoreligioasa? Fara nici o indoiala.

Scientologia si grupurile adeptilor "farfuriilor zburatoare" nu sunt (nici pe departe!) singurele noi miscari religioase occidentale "din afara crestinismului". Mitul OZN este o manifestare a neo-evolutionismului post-darwinist.

Intrucat problema originii vietii si a evolutiei speciilor asa cum a fost expusa de catre evolutionistii darwinisti a ridicat probleme insurmontabile, ducand in actualul impas, s-a ajuns in anii 1950-1960, la deplasarea problemei prin introducerea in ecuatie a fiintelor extraterestre.

Acest model ateu riu rezolva catusi de putin conflictul cu revelatia, ci am putea spune ca il adanceste. Intrucat stiinta contemporana manifesta vadite tendinte de a se converti prin fuziunea cu SF-ul, rezulta ca prin astfel de ipoteze si stiinta se indeparteaza tot mai mult de revelatia crestina, in loc sa se apropie, asa cum considera entuziastii grabiti ai ambelor tabere.

In ce priveste ADN-ul, pe internet se putea intalni o viziune interesanta asupra acestui subiect, intitulata Ipoteza spectrului vital: o explicatie posibila pentru natura, creatia si evolutia moleculei ADNsi a vietii. Motivul pentru care am retinut acest articol este faptul ca autorul sau cauta o corelare intre diferitele ramuri ale stiintei cu vechile texte teologice.

Punctul de plecare teologic al acestei ipoteze este luat din Noul Testament, si anume 1 Ioan 1, 5: "Si aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El si v-o vestim: ca Dumnezeu este lumina si nici un intuneric nu este intru El".

Aceasta afirmatie poate fi pentru inceput luata in sens literal, versetul 7 continua "Iar daca umblam intru lumina, precum El este in lumina, atunci avem impartasire unul cu altul si sangele lui Iisus, Fiul Lui, ne curateste pe noi de orice pacat".

Ipoteza spectrului vital sustine ca ADN-ul ar putea fi manifestarea fizica a luminii. De aici decurge posibilitatea convertirii energiei luminoase in materie. Daca acest lucru este real, atunci avem de-a face cu latura opusa a legii de echivalenta masa-ener-gie a lui Einstein: E = mc2.

Afirmatia ca Dumnezeu este lumina apare in Sfanta Scriptura de cel putin zece ori. Retinem partile bune ale intuitiilor lui Greg Hatton urmand ca cercetari ulterioare aprofundate in lumina revelatiei ortodoxe sa dea un raspuns satisfacator acestei problematici.

Pozitia Bisericii

In cazul sectei raeliene si al donarii Biserica Ortodoxa nu s-a pronuntat pana acum in mod oficial si unanim. Se lucreaza pe plan local in comisii de studiu al problemelor de bioetica. Ultima luare de pozitie oarecum oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane a fost expusa in ziarul Romania libera sub titlul: "Clonele nu vor putea fi primite in Biserica, pentru ca nu vor fi decat niste monstri de laborator. Nu vor avea slujbe nici de botez, nici de inmormantare".

Potrivit acestuia: "Ca initiator al Comisiei de Bioetica a Bisericii Ortodoxe Romane, P. S. Bartolomeu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, considera ca "Biserica nu poate decat sa ia pozitie impotriva acestor experimente si sa condamne joaca aceasta nebuna a unor oameni de stiinta. Daca se vor naste vreodata astfel de fiinte, acestea nu vor fi primite in biserica, pentru ca nu vor fi altceva decat niste monstri de laborator. Lipsite de harul divin, ele nu vor putea avea parte nici de slujbe religioase, precum slujba de botez sau cea de inmormantare".

Temeiul biblic al acestei pozitii, a precizat P. S. Bartolomeu Anania se afla in Profetul Isaia II, 2: "Lasati-va deci de un astfel de om, care nu-i altceva decat o suflare in nari. Ce pret poale fi in el?".

In revista Episcopiei Romanului Iulian Scripca infatiseaza povestea neagra a donarii: "In ultimele decenii, genetica a facut pasi importanti in donare: 1953 - descoperirea structurii ADN; 1968 - descifrarea codului ADN; 1978 - prima fertilizare in vitro; 1988 - lansarea proiectului "genomul uman"; 1997 - primul mamifer clonat (oaia Dolly); 2001 - primii embrioni umani donati; 2002 - prima pisica donata. De curand s-au produs cinci porcusori donati ale caror organe vor putea fi transplantate la om. Astfel, controversatul doctor italian Severino Antinori a anuntat recent, ca, in ianuarie 2003, se va naste primul copil clonat. Adversarii donarii umane considera iresponsabila aceasta procedura, deoarece, chiar in cazul unui succes s-ar putea naste cu defecte majore. La aceste acuzatii doctorul Antinori raspunde insa ca aceasta metoda ar putea fi de un real folos cuplurilor care nu pot avea copii. Dupa toate probabilitatile, procreatia generatiilor mileniului, trei va deriva din ceea ce se numeste deja procreatie asistata medical".

Pana cand se va ajunge la un consens ortodox, se pot emite pareri personale, ce trebuie desigur sa fie sanatos ancorate in traditia si invatatura Bisericii. Punctul de vedere ortodox trebuie sa se ridice deasupra perspectivei occidentale secularizate (bioetica), perspectiva in care credem ca Duhul Sfant nu va fi prezent si nu va descoperi raspunsul ce este cautat potrivit intelepciunii lumesti ale acestui veac diabolic.

Darul deosebirii duhurilor trebuie sa lucreze cu precadere in recunoasterea imediata a lucrarii satanice ce se ascunde in spatele acestor vorbe mestesugite. Caci parodianasterii din Fecioara (asexuale), ce se intampla chiar in jurul Craciunului, numele fetitei nascute "Eva", locul unde s-ar afla - Israel - impreuna cu afirmatiile de blasfemie si hula vadita ale raelienilor ii arata fara tagada ca avand o- sorginte satanica. Iar in aceasta privinta pozitia Bisericii Ortodoxe nu poate fi alta decat osandirea pe fata a invataturilor si practicilor antidumnezeiesti si antiomenesti ale acestei miscari, sub toate aspectele ei.

Clonarea umana pe langa aspectul ei satanic de razvratire impotriva voii lui Dumnezeu, sufera si de imposibilitatea ducerii ei la indeplinire. Fara a intra in amanunte si detalii tehnice, oamenii nu pot crea aceste duplicate nici macar la nivelele inferioare biologice (plante, animale).

Daca un duplicat identic, chiar daca nu absolut, dar sa zicem 99,9% s-ar putea realiza material, problema sursei de energie vitala ramane nerezolvata. Nu mai vorbim de clonarea oii "Dolly" ce nu a fost niciodata dovedita in chip stiintific public unei comisii impartiale de savanti. De aceea o putem fara grija alatura vestitei disectii a umanoidului de la Roswell: un bluff menit sa tulbure constiinta, si asa mult slabita duhovniceste a omului contemporan, orbit de falsele "miracole ale lui Antihrist".

La aceste fraude vadite se adauga din ce in ce mai multe voci competente ce au dezvaluit falsitatea "alunizarii" astronautilor americani. Desigur ca aceasta frauda ar intrece in amploare daca va fi recunoscuta, cea cu asa-zisele fosile "omul de Piltdown" si "Lucy". Lumea va fi socata de proportiile incredibilei farse, ce va avea implicatii stiintifice si politice deopotriva.

In ceea ce priveste cuplurile sterile, solutiile medicale clasice si rugaciunile sunt suficiente. Daca Dumnezeu vrea, atunci nerodirea se biruieste si la varste inaintate, asa cum a fost cazul dreptilor Avraam, Sara, loachim, Ana, Zaharia si Elizabeta (si desigur a altora stiuti si nestiuti).

Daca insa El nu vrea dintr-un oarece binecuvantat motiv, atunci nu trebuie fortata voia Sa prin aceste metode genetice mentionate: donare, fecundare in vitro, mama surogat s.a. Cei doritori de copii pot infia eventual, desi aceasta deschide o serie de alte probleme, cum ar fi probitatea cuplului in eventualitatea folosirii acestor copii infiati din tari sarace (cum este si tara noastra!) pentru scopuri ne-binecuvantate (pedofilie, banca de organe de transplant).

La noi in tara fenomenul OZN a fost propagat inca din perioada comunista in special prin literatura SF, si prin eforturile unora ca scriitorul V. Hobana. Dupa revolutie, la televiziune, au aparut o serie de emisiuni (redactor Ba-descu), de propaganda a fenomenelor farfuriilor zburatoare.

In privinta sectei raeliene, aceasta nu a aratat o activitate oficiala deosebita in Romania. Desi formal nu s-au exprimat astfel de pozitii, totusi duhul acestor doctrine neo-evolutionist-elitiste poate fi recunoscut din plin la C. Negureanu, Pavel Corut si Alexandru Mironov. Acest duh poate fi oricand dovedit din afirmatiile si lucrarile lor, si, chiar daca ei nu apartin formal miscarii raeliene, este cel mai important de a fi vadit si combatut.

"In cadrul miscarii new age se manifesta interesul pentru fenomenele paranormale, parapsihologic si OZN. Daca inainte de 1990, acestea erau practic excluse din cadrul oficial stiintific serios, fiind impiedicata propagarea lor si expediindu-se in sectorul "misticism, obscurantism, superstitii", astazi lucrurile s-au schimbat dramatic. Aceasta schimbare constatata la noi este urmarea schimbarii produse in centrele de putere: Moscova a cedat, cel putin temporar, teren Statelor Unite.

Daca pana in 1990, stiinta pozitivista si materialista ignora si nu accepta domeniul "supranatural", suprasenzorial, astazi, prin asa numita ramura a paranormalului, aceste fenomene cad sub incidenta cercetarii si a descriptiei discursului de tip stiintific. Marturie in acest sens, sta printre altele canalul Satelit Tv Discovery, un canal de prestigiu si autoritate in domeniu.

In ultimii ani acest canal ce se receptioneaza relativ usor si in orasele noastre datorita televiziunii prin cablu, prezinta de 2-3 ori pe saptamana programe cu pretentii de tinuta stiintifica legate de OZN, mistere neexplicate, paranormal, astrologie, poltergeist, viata dupa viata etc. Aceste enigme nu mai sunt pur si simplu ignorate ca in trecut, ci sunt abordate de pe pozitii scientiste.

Astfel in anii '90 in domeniul controversat al OZN-urilor s-a produs pe nesimtite tranzitia de la SF la cercetarea stiintifica serioasa. Rapoartele se inmultesc, martorii se numara printre oficialitati militare sau de politie, dovezile par a deveni tot mai convingatoare. Spre deosebire insa de posturile Tv romanesti, la Discovery nu apar practic niciodata teologi sau preoti ortodocsi ce ar putea combate aceste ipoteze.

In fond, fie ca este vorba despre OZN, extraterestri, reincarnare sau spiritism, in toate aceste cazuri asa cum a observat pe buna dreptate Cardinalul olandez G. Danneels, nu se ofera explicatii obiective si absolute, ci interpretari relative si subiective ce au pretentia de explicatii. Acelasi lucru s-a petrecut de altfel si in alte cazuri, cum a fost de exemplu darwinismul.

Plasandu-se deliberat in afara Revelatiei dumnezeiesti pastrate si transmise de Biserica, oamenii de stiinta ratacesc precum saducheii "nestiind nici Scripturile nicicuvantul lui Dumnezeu" (Matei XXII, 29), ratacind dupa ei multimi credule si neavizate. Este desigur foarte adevarat si faptul ca aceste rataciri au soarta descrisa de rabinul Gamaliei: "daca aceasta hotarare sau. lucrul acesta este de la oameni, se va nimici" (Fapte Ap. V, 38), insa-din punct de vedere misionar nu se poate adopta aici aceasta atitudine pasiv-comoda lasa lucrurile sa se rezolve de la sine.

Pana cand nivelul duhovnicesc al familiei va reveni la cote cat de cat normale, este necesar ca Biserica (preotii) si scoala (profesorii de religie) sa puna baze solide de cosmologie si antropologie crestina, ca astfel toate aceste devieri de la adevar sa se piarda fara urmari serioase.

Trebuie insistat, in ciuda speculatiilor stiintei modeme, pe caracterul unic al cosmosului vazut (fizic, tridimensional): uni-vers, nu multi-vers. "In anul 1227, in apogeul scolasticii, papa Ioan al XXI-lea a condamnat un numar de 219 propozitii, in majoritatea lor emise de Aristotel si urmasul acestuia, doctor eccle-siae, Toma d'Aquino. Printre aceste propozitii se afla si aceea precum ca "prima cauza (Dumnezeu) n-a putut face mai multe lumi".

Primul articol al Crezului afirma: "Facatorul cerului si al pamantului, al tuturor celorvazute si nevazute". La ce se refera propozitia incriminata? Daca se are in vedere lumea fizica (cele vazute), ne raliem pozitiei ce sustine unicitatea.

Astazi se vorbeste despre universuri paralele, anti-materie si gauri negre prin care s-ar putea trece dintr-un univers intr-altul, universuri multidimensionale, simple speculatii nefundamentate suficient nici macar stiintific, ca sa nu mai vorbim teologic.

Extrapoland, bineinteles ca nimic nu ne indreptateste scripturistic sa presupunem existenta altor lumi fizice, eventual locuite de alte fiinte cu inteligenta superioara noua. De aici si pana la noua mitologie OZN nu e decat un pas, pe care teologic nu-l putem accepta in nici un caz, nici macar ca ipoteza de lucru.

Aceasta metoda de investigatie stiintifica este foarte periculoasa in teologie, putand duce la grave erezii, asa cum a fost cazul eruditului Origen, condamnat definitiv la doua Sinoade ecumenice, in ciuda unor incercari recente de "reabilitare" a sa, unele venite, surprinzator, chiar din spatiul teologic ortodox".

Creatia vazuta e unitara si are ca centru Pamantul. Cinstea si intaietatea acestei planete e data tocmai de existenta unica a vietii aici. Iar valoarea vietii este data de om - cununa creatiei vazute, creat dupa chipul si spre asemanarea cu Dumnezeu. in sfarsit, trebuie subliniata valoarea omului ce il ridica pe acesta chiar mai presus de ingeri - lucru realizat de catre Iisus Hristos si Maica Domnului.

Ca Om, Mantuitorul Hristos a binevoit a Se intrupa pe acest Pamant, nu pe o alta planeta sau intr-un alt sistem solar, aducand prin jertfa unica de pe Golgota manuirea intregii creatii. Caci prin El s-a indeplinit rostul omului, asa cum a fost voit de la bun inceput de catre Dumnezeu: imparat, preot si prooroc al creatiei (vazute).

In fata nedumeririlor trezite de dimensiunile relativ neinsemnate ale pamantului in cosmos, pozitia sa, miscarea in jurul soarelui, vom arata tinerilor ca la randul Sau Mantuitorul S-a nascut ca Om in iesle saracacioasa, in sanul poporului iudeu in provincia Galileea, in casa tamplarului Iosif.

Cu adevarat, toate aceste elemente exterioare sunt cu totul departe la prima vedere de orice slava si prestigiu. Atat poporul - iudeii, la acea data un popor mic, dezbinat, lipsit de orice valente dominante, cat si tara mica aflata sub drastica ocupatie romana (vezi Luca XIII, 1-2), lipsita de pondere economica, politica, culturala si chiar religioasa. E usor de facut comparatia Galileii si iudeilor cu Imperiul Roman, ca sa vedem disproportia vadita.

Valoarea omului, ca veriga de legatura intre Creator si creatie, trebuie sustinuta in fata mitului scientist al unor "civilizatii extraterestre mult superioare omului". Omul ramane "cununa creatiei", nu numai in planul terestru, sau chiar al creatiei vazute (universul fizic), ci intrece chiar si fiintele nevazute, duhovnicesti.

Temeiul acestei afirmatii indraznete este axionul "Cuvine-se cu devarat" in care Maica Domnului, Fecioara Maria este numita "mai cinstita decat heruvimii si mai marita fara de asemanare decat serafimii". Am insistat asupra acestor aspecte, deoarece nu poate fi neglijat pericolul inocularii subversive prin canalele mass-media, a noi variante scientiste a cosmologiei si antropologiei. Precedentul a existat in perioada materialista, cand generatii intregi erau indoctrinate cu evolutionismul darwinist, ale carui nume nu s-au stins nici pana astazi.

Dar pentru aceia care nu au chemare si rabdare ca sa urmareasca programele stiintifice, exista si o abundenta literatura, chiar autohtona, cum au fost romanele lui Pavel Corut din seria "Octogonului", ce au cunoscut un succes notabil la inceputul anilor '90. Din nou, nu se face direct o mentiune explicita a apartenentei autorului la miscarea new age. in schimb abunda referirile la reincarnare si viata extraterestra, paganism geto-dac nationalist.

Desigur ca aceste idei au o circulatie mult mai eficienta cand sunt prezentate sub forma atractiva a fictiunii literare de succes, asa cum a fost si cazul romanului Sapte ani apocaliptici al autorului Ion Tugui ce contine printre alte fabulatii capitolul "Contele identifica obiectele spatiale neidentificate": "Fiind vorba de lumi mult mai evoluate, din Galaxia noastra".

Alaturi de Ion Tugui si Pavel Corut, Dr. Cristian Negureanu si-a prezentat literatura fantezista ca pe o certitudine incontestabila, combatand Revelatia crestina cu argumentele scientiste de tip OZN in lucrari ca Lumi paralele - Supranaturalul de la mit la stiinta, Civilizatiile si a treia conflagratie mondiala (1993), Biblia si OZN-urile, (febr. 1991).

Trebuie tinut cont si de faptul ca, modalitatea de organizare a miscarii, gradele, initierea, doctrina tradeaza inspiratia duhului neo-masonic de tip new age. Centrarea pe interpretari apocrife scripturistice (ambasada ca cel de-al treilea Templu din Ierusalim) si originea etnica a lui Rael, ne fac sa intrezarim ce interese umane se gasesc in umbra acestei organizatii malefice. De asemenea propaganda si fondurile acestei asa numite organizatii non-profit implica, fara nici o indoiala, activitati sustinute si conspiratii ale unor organizatii secrete, ce vor iesi probabil la vedere la timpul cuvenit

Daca la acestea adaugam si iuciarea nevazuta a "duhurilor vazduhului" atunci devine limpede ca este vorba de un adevarat atac duhovnicesc ce pericliteaza mantuirea. Biserica are mijloacele necesare de combatere a acestui atac, si ele trebuie puse degraba in aplicare: cateheza credinciosilor, propovaduirea adevaratei invataturi si sfintele taine.

Parintele Dr. Dan Badulescu

 

sursa: crestinortodox.ro