Parohia „Sfântul Andrei“

descriere

La data de 1 august 1990, Parohia „Sfântul Andrei“ a început să funcţioneze. La 5 august acelaşi an, Consiliul Eparhial şi-a exprimat acordul pentru funcţionarea noii comunităţi parohiale ce urma să aibă în mijlocul ei o biserică.
Parohia nou-înfiinţată a început să primească forme instituţionale locale încă de la data de 19 august 1990, când Preasfinţitul Părinte Episcop EPIFANIE, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi în frunte cu Pc. Pr. Mihai Pascu, atunci – protoiereu de Buzău, a pus piatra de temelie a noii biserici5, după oficierea Sfintei Liturghii în biserica având hramul „Cuvioasa Parascheva“ – parohia-mamă din care s-a desprins, apoi, Parohia „Sfântul Andrei“. „Slujba punerii pietrei de temelie fiind o festivitate religioasă deosebită pentru buzoieni, aceştia au venit în număr impresionant pentru a fi părtaşi acestui eveniment extraordinar. La sfârşitul slujbei, preotul paroh, într-un scurt cuvânt, a arătat bucuria credincioşilor şi împlinirea unei vechi dorinţe de a avea în mijlocul lor o biserica”.

„Din momentul respectiv, acel spaţiu a devenit sfânt, iar la crucea ce s-a înfipt pentru a marca locul unde va fi Sfânta Masă din Sfântul Altar, permanent, a ars o candelă până s-au început lucrările pentru fundaţii“.

Lăcaşul de cult urma să se construiască, aşa cum era şi firesc, în mijlocul cartierului, alături de şcoală, poştă, spital, centre comerciale şi alte instituţii de utilitate publică, în aşa fel încât, în câteva minute, să poţi ajunge la biserică din orice parte a cartierului. Piatra de temelie a fost pusă pe un amplasament numit – cu prea multă generozitate – parc. De fapt, era un loc neîngrijit, „patria“ hoţilor de buzunare, a aruncătorilor de gunoaie şi sticle goale. „Pitorescul” amplasamentului era presărat cu salcâmi cioturoşi care aveau tot timpul frunze rare, maronii ce acopereau cu discreţie câteva băncuţe rupte.

Una dintre aceste băncuţe a fost cel dintâi „sediu“ al oficiului parohial, locul unde s-a întrunit primul Consiliu Parohial şi „sediul primului pangar ce deservea micul loc de rugăciune al locuitorilor cartierului - candela de lângă cruce. Aici, se aprindeau, permanent, lumânări, locul neîngrijit, plin de buruieni şi cioburi de sticlă, fiindtransformat într-un spaţiu sacru unde timp de decenii lucrarea omului s-a împletit cu voia lui Dumnezeu.

In acest spaţiu, a avut loc prima întâlnire a preotului paroh cu comunitatea parohială. întâlnirea nu a fost nici uşoară, nici formală. Dorinţa credincioşilor de a avea lăcaş de cult şi de a-1 vedea cât mai repede înălţat s-a lovit cu nuanţele unei mentalităţi „roşii“ ale unor oameni care susţineau că nu le trebuie biserică şi nu vor să fie deranjaţi de clopote. Aceste nuanţe de început au fost depăşite, prin voia lui Dumnezeu, cu diplomaţie, iar o parte dintre cei mai aprigi contestatari ai construirii bisericii au devenit, asemenea Apostolului Pavel, apropiaţi sfântului lăcaş. Astfel, prima comunitate parohială a început să se lege, iar biserica ridicată în timp a fost însoţită de dragostea enoriaşilor şi s-a zidit asemenea unui copil al cartierului de care se bucură, în egală măsură, toţi cei credincioşi.

Parohia „Sfântul Andrei“ din Buzău este, astăzi, una dintre cele mai solide comunităţi parohiale. Este uimitoare dragostea enoriaşilor faţă de sfântul lăcaş şi faţă de preoţii parohiei. Bucuria cu care răspund solicitărilor parohiei şi dragostea cu care calcă pragul bisericii ori primesc slujitorii în timpul vizitelor pastorale ocazionate de sosirea marilor sărbători stau mărturie în acest sens. Există o unitate aproape indisolubilă între biserică, slujitori şi membrii parohiei, unitate ce nu este perturbată nici măcar de tranzitul aproape continuu.